Rămâi conectat

Actualitate

Starea de alertă se va PRELUNGI din 14 decembrie. Raed Arafat: ,,Vin perioade grele, vin perioadele sărbătorilor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Raed Arafat consideră că starea de alertă va fi prelungită din 14 decembrie și urmează o perioadă dificilă, pentru că există pericolul este ca în ianuarie-februarie numărul cazurilor să crească din nou.

Carantinarea unor localități a fost eficientă, în majoritatea cazurilor, însă în Alba a fost nevoie de prelungirea acesteia, a spus Raed Arafat, la Digi24.

„Când vedem localitățile care au fost carantinate, toate au arătat, chiar dacă au avut carantina prelungită cu încă 7 zile sau la unele chiar cu 14 zile, că s-a reușit controlul situației. (…) La Timișoara, care n-a fost carantinată, au fost carantinate localitățile din jur și asta a avut un impact și asupra Timișoarei și s-a văzut că la Timișoara este o scădere. Sibiul, la fel. La Alba, a trebuit să prelugim”, a spus Arafat.

Șeful DSU recunoaște, pe de altă parte, că sunt și zone unde nu se văd rezultate și spune că e posibil ca aici oamenii să circule nestânjeniți completând declarații false pe proprie răspundere.

„Inclusiv OMS și toată lumea vorbește de măsuri locale, zonale, nu măsuri generale, naționale, adică nu lockdown național, ci mai degrabă măsuri care să se concentreze pe zonele care sunt mai afectate, până se rezolvă problema acolo și bănuiesc că aceasta va fi și abordarea noastră mai departe. Eu n-am auzit pe cineva care dorește să se întoarcă la un lockdonw generalizat, fără diferențiere”, a declarat șeful DSU.

În ianuarie-februarie este posibilă o nouă creștere

„Dar depinde foarte mult de noi toți, pentru că vin perioade grele, vin perioadele sărbătorilor de iarnă, oamenii vor să se plimbe, vor să socializeze. Aici, din nou, depinde dacă acceptăm în perioada asta să reducem mobilitatea, să reducem contactele, să rămânem în interiorul familiei foarte apropiate, cu care trăim în casă. Atunci e posibil să evităm o situație mult mai serioasă, care să revină, chiar dacă acum scădem ca și cifră, dar să ne trezim că începe să crească după sărbători, în ianuarie-februarie”, a arătat șeful DSU.

El a precizat că deocamdată nu s-a discutat despre eventuale noi restricții introduse pentru perioada sărbătorilor. „E clar că măsurile pe care le avem acum probabil că vor continua, adică purtarea măștii și anumite măsuri care sunt implementate acum, măsurile sanitare vor rămâne, dar din nou, noi avem data de 14 (decembrie), momentul în care vom prelungi starea de alertă și probabil că acest lucru se va întâmpla în data de 14 pentru următoarea lună. Vom avea o analiză cu INSP-ul și cu toată lumea asupra situației epidemiologice. Depinde dacă continuăm să scădem sau creștem, dar la acest moment pot să spun că nu s-a discutat și nu există intenții de noi restricții” – a declarat Arafat.

Petrecerile în familie nu pot fi interzise: „Dacă vorbim de întâlnire privată în casa unei persoane, nu putem să o limităm. Putem să sfătuim, putem să explicăm, dar să venim să spunem cuiva, în casa lui, că n-are voie să aibă mai multe persoane, există limitări la acest aspect”, a arătat Arafat.

sursă: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea