Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Stagiu militar voluntar în România: Cât ar putea să fie salariul unui soldat voluntar român

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Stagiu militar voluntar în România: Cât ar putea să fie salariul unui soldat voluntar român

Stagiul militar voluntar prevede că acesta poate fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni, şi ar urma să existe anumite stimulente, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu.

Citește și: Serviciul militar voluntar ar putea fi reintrodus în România: Sunt vizați cei cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Membrii comisiilor de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au avut, marţi, o întâlnire cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. „S-a discutat pe trei linii legislative: legea apărării, care este în formă finală şi va pleca pe circuitul de avizare, legea 446 care a fost gândită şi începută din 2022 şi care vine inclusiv cu statutul militarului voluntar în termen şi acolo sunt, într-adevăr, câteva precizări pe care le-a prezentat ministrul, noi nu am văzut draftul, cu privire la cei care pot să facă (stagiul voluntar – n.r.): femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar.

Perioada pe care au propus-o e de patru luni şi, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care singur acolo se mai poate discuta, deci şi nişte stimulente. (…) Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuţiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă. Ultimul proiect discutat ar fi statutul cadrelor militare, care în momentul de faţă se află în configurarea finală a draftului”, a precizat Leoreanu, la Palatul Parlamentului, informează Agerpres.

El a menţionat că legea 446 a ajuns pentru avizare la Ministerul de Finanţe, după ce a parcurs „toate celelalte puncte de oprire”. „Ministerul Apărării şi noi ne-am dori să intre în această sesiune în dezbatere aceste legi ale apărării, aşa cum le-am numit, şi să le putem dezbate, amenda şi aduce într-o formă finală cât mai repede”, a transmis deputatul.

Şeful Statului Major al Apărării: „Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar. Vizăm segmentul 18-35 de ani, tineri care vor să îmbrace haina militară” / „Trebuie să găsim instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită”

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară. El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită, scrie stiripesurse.ro.

” Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea