Rămâi conectat

Sport

“Sportul Petrești merge înainte! În decembrie achităm tot”, afirmă președintele Eugen Chirca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eugen Chirca, principalul finanțator al Sportului Petrești, liderul Ligii a IV-a la mijlocul stagiunii, a reacționat după articolul legat de restanțele financiare, susținând că lucrurile se vor rezolva după data de 6 decembrie.

“Sportul Petrești merge înainte, nu sunt probleme! La urma urmei, sunt întârzieri de o singură lună la salarii, pentru că drepturile cuvenite lunii noiembrie se plătesc în decembrie. Nu înțeleg de unde au apărut aceste discuții, mai ales că vorbim despre un club din al 4-lea eșalon, în condițiile în care în Alba sunt divizionare terțe care au restanțe”, a punctat Eugen Chirca.

În această perioadă o serie de echipe din județ, CS Universitatea Alba Iulia, Performanța Ighiu sau CS Zlatna, așteaptă să vadă cum se va rezolva situația la Sportul Petrești, în condițiile în care își doresc jucători din efectivul primei clasate, în cazul în care aceștia ar fi disponibili.

“În curând o să fixăm și data banchetului la «Casa Simi», unul dintre sponsorii echipei. Atunci o să ajungem cu totul la zi, o să stabilim și campania de transferuri, pentru că mai dorim jucători pentru întărirea lotului. Probabil probleme de natură financiară sunt pentru jucătorii cărora nu le place disciplina”, a încheiat oficialul campioanei de toamnă din Liga a IV-a. Fotbaliști precum Coltor, P. Muntean, Bălaș, Javla, D. Ianc și Samoilă sunt curtați de alte combatante din județ, primul dintre aceștia fiind dorit și de CS Hunedoara, echipa de Liga a 3-a din județul vecin.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Sport

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală Condusă de antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, „principalul” Volei Alba Blaj, reprezentativa de volei feminin a României a obținut medaliile de bronz […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței

Dan HENEGAR

Publicat

în

Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței Anul școlar 2024/2025 a fost extrem de prolific pentru Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în privința rezultatelor sportive înregistrate. Citește și: FOTO: Un nou an cu performanțe, reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate remarcabile la sport Elevii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea