Rămâi conectat

Sport

Sportivul albaiulian Ovidiu Pănăzan, vicecampion european în Spania, la powerlifting, în proba de împins din culcat

Dan HENEGAR

Publicat

în

În perioada 11-15 octombrie, Spania a fost gazda Campionatului European de Powerlifting, proba împins din culcat, o competiție destinată atât juniorilor, seniorilor cât și categoriei de vârstă masters. România a participat în această competiție cu un lot format din Avram Laurențiu (CS Unirea Alba Iulia), Adrian Călușeriu (CS Caza Powerlifting Timișoara), Sorin Cazacu (CS Caza Powerlifting Timișoara), Florin Lupaș (CS Lupaș Power Oradea), Ovidiu Pănăzan (CS Unirea Alba Iulia) acesta din urmă fiind și conducătorul delegației.

Rezultatele obținute de către sportivii români cu ocazia acestui campionat european sunt de manieră să demonstreze publicului avizat atât valoarea powerliftingului românesc cât și evoluția spectaculoasă a sportivilor noștri în context international în ultimii ani. Menționăm, pentru amatorii de statistică, faptul că greutățile ridicate în acest sport la nivel international au ajuns la un nivel greu de anticipat în urmă cu zece ani. Într-o astfel de dinamică, pasiunea și determinarea powerliftingului românesc se așează la masa granzilor europeni prin viziunea și forța unei echipe conduse de către Ovidiu Pănăzan. Medaliile obținute de către Ovidiu Pănăzan, Laurențiu Avram, Sorin Cazacu reprezintă în acest moment și nu numai un succes care se datorează în special respectării unei strategii de dezvoltare a acestui sport gândită și pusă în practică de către Ovidiu Pănăzan, cel care reușește să obțină în Spania, titlul de vicecampion European.  Ovidiu Pănăzan este sportiv legitimat al clubului albaiulian CS Unirea Alba Iulia obținând pentru acesta cele mai importante performanțe din istoria sportului județean atât în calitate de sportiv cât și de antrenor al altui medaliat cu bronz în cadrul CE, Andrei Irimie . Rezultatele obținute de către Ovidiu Pănăzan sunt în mod cert împlinirea unui vis, visul de a duce România în topul powerliftingului continental.

Federația Română de Powerlifting  Departamentul de Comunicare


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea