Rămâi conectat

Ştirea zilei

Spitalul Județean de Urgență Alba va primi, săptămâna viitoare, certificatul de acreditare

Publicat

în

*”Ne vom încadra la cel mai înalt nivel de acreditare”, a declarat managerul instituției, Nicoleta Coșarcă, la Radio Unirea FM

Procesul de evaluare a Spitalului Județean de Urgență Alba a fost finalizat iar săptămâna viitoare, instituția va primi certificatul de acreditare, după cum a declarat managerul Nicoleta Coșarcă, la Radio Unirea FM.

11193368_992207490791448_8460624327056624755_nEvaluarea în vederea acreditării a fost un proces foarte amplu și este unul dintre cele mai importante momente prin care poate trece un spital. Inițial am fost programați pentru acreditare undeva în trimestrul IV al anului 2011. Am studiat standardele care sunt cerute de evaluatori și, la momentul acela, am ajuns la concluzia că nu le îndeplinim nici pe jumătate. Am solicitat, conform legii, o amânare, iar luna trecută, în 24 aprilie, am primit vizita echipei de evaluatori, în vederea acreditării”, a explicat managerul Spitalului Județean de Urgență Alba.

Electrica Furnizare Discount

Este vorba despre o echipă de profesioniști independenți, care, pe baza unei liste ample, cu aproape 3.000 de poziții, verifică totul, de la calitatea apei și hranei, până la calitatea îngrijirii medicale – ”de la aburul din centrală, până la zona verde și magazia de alimente”, după cum a spus Nicoleta Coșarcă.

Am primit zilele trecute raportul preliminar, la care putem depune eventuale solicitări de conformitate pentru punctele considerate neconforme. Din 2700 de puncte verificate am avut 111 neconformități, ceea ce înseamnă că ne vom situa între 90% și 100% – procentaj obținut la acest proces de evaluare. Avem o perioadă de 5 zile în care putem corecta neconformitățile și așteptăm raportul final. Au fost puncte la care nu am putut lucra, de exemplu blocul alimentar a fost cât se poate de în regulă și punctat cu punctaj maxim, dar avem câteva neconformități la bucătăria dietetică spitalului de la Baia de Arieș (secția de bolnavi cronici pe care am redeschis-o anul trecut), pe care nu am putut să le rezolvăm până la data sosirii echipei de evaluare. De asemenea, mai este de lucru la secțiile pe care nu am reușit să le renovăm, și care vor intra în reparații în perioada următoare. După ce primim acreditarea urmează cinci ani de monitorizare în care trebuie să demonstrăm că am rămas la standardele la care am fost acreditați sau că ne-am îmbunătățit standardele. Spitalul este clasificat în Clasa III, dar asta nu are nicio legătură cu acreditarea. Această acreditare și punctajul pe care îl obținem are legătură strict cu Casa de Asigurări. Un spital neacreditat sau acreditat cu grad scăzut de încredere ar putea, peste câțiva ani, să-și piardă posibilitatea de a mai încheia contract cu CAS. Din calculele noastre, spitalul nostru se va încadra la cel mai înalt nivel de acreditare, iar certificatul îl vom primi săptămâna viitoare”, a declarat ec. Nicoleta Coșarcă,  managerul Spitalului Județean de Urgență Alba.

Publicitate

Ştirea zilei

Seminar online susținut de sociologul albaiulian Alin Tomuș de la UAB pentru studenții de la o prestigioasă universitate din Kazakhstan

Publicat

în

Seminar online susținut de sociologul albaiulian Alin Tomuș de la UAB pentru studenții de la o prestigioasă universitate din Kazakhstan

„În cursul zilei de azi, am avut onoarea să susțin un seminar pentru studenții universității L.N. Gumilyov Eurasian National University (Kazakhstan) interesați de problemele metodologiei de cercetare în domeniul științelor sociale. Tema pe care am dezbătut-o în cadrul întâlnirii virtuale a fost legată de utilizarea chestionarului ca instrument de cercetare standardizat.

Temele dezbătute au ca fundament implementarea unui program de visiting professor susținut de Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia prin intermediul unui proiect CNFIS- FDI care își propune creșterea numărului de studenți internaționali și a schimburilor academice pentru personalul universitar.

Profunzimea preocupărilor studenților, capacitatea de interacțiune într-un context dificil, problematizarea construcției relevante a instrumentelor de cercetare au convins odată în plus că L.N. Gumilyov Eurasian National University (Kazakhstan), este o instituție de învățământ care își merită locul pe care îl ocupă în clasamentele internaționale.

Electrica Furnizare Discount

Ceea ce m-a impresionat dincolo de profunzimea acestor oameni este legat de capacitatea permanetă a sociologiei, ca știință, de a conecta oameni din spații culturale diverse, de a pune împreună eforturile de a înțelege mai bine încotro se îndreaptă societatea globală, de a găsi moduri inedite de interpretare a realității sociale pe care o trăim. Mulțumesc colegilor mei pentru susținere și încredere. Am fost onorat…Ne vedem curând!”, a transmis profesorul sociolog Alin Tomuș prin intermediul mediului de socializare.

Citește mai mult

Ştirea zilei

Guvernul lui Ciucă: Florin Roman posibil ministru al Economiei și Rareș Bogdan propus pentru Ministerul Apărării Naționale. Alte nume vehiculate

Publicat

în

Guvernul lui Ciucă: Florin Roman posibil ministru al Economiei și Rareș Bogdan propus pentru Ministerul Apărării Naționale. Alte nume vehiculate

În cursul serii de joi, 21.10.2021, Antena 3 a publicat o schiță cu posibile nume de miniștrii ce vor face partea din Guvernul lui Nicolae Ciucă, general în retragere și ministru interimar al Apărării, desemnat de către Klaus Iohannis pentru funcția de premier.

Lista guvernului Nicolae Ciucă, schițată de Antena 3 și propusă ca ipoteză de lucru, este următoarea:

Premier: Nicolae Ciucă

Electrica Furnizare Discount

Vicepremier: Kelemen Hunor

Sănătate: Nelu Tătaru

Finanțe: Dan Vîlceanu

Educație: Sorin Cîmpeanu

Transporturi: Robert Sighiartău

Justiție: Cătălin Predoiu

Interne: Lucian Bode

Externe: Bogdan Aurescu

Apărare: Rareș Bogdan

Energie: Virgil Popescu

Muncă: Raluca Turca

Mediu: Tanczos Barna

Economie: Florin Roman

Sport: Eduard Novak

Cultură: Bogdan Gheorghiu

Dezvoltare: Cseke Attila

Citește mai mult

Ştirea zilei

DOCUMENT| Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Belgia, Austria, Grecia intră în zona roșie

Publicat

în

DOCUMENT| Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Belgia, Austria, Grecia intră în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat joi seară lista statelor cu risc epidemiologic ridicat de COVID-19, conform căreia Belgia, Austria, Grecia intră în zona roșie. Noua listă va în vigoare începând cu 24 octombrie.

Principalele modificări sunt:

-în zona roșie au intrat: Belgia, Austria, Grecia, Belarus și Jersey;
-în zona galbenă au intrat:
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Israel, Palestina, Insulele Feroe, Guyana, Bermuda, Saint Lucia și Saint Maarten;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Islanda și Azerbaidjan;

Electrica Furnizare Discount

-în zona verde au intrat: Gabon, Guatemala, Botswana, Filipine și Leshoto”, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Statele din zona roșie:

Anguilla 19,3 (rată de infectare)
Barbados 13,8
Serbia 12,7
Letonia 12,6
Lituania 11,6
Georgia 11,6
Insula Man 11,2
Saint Kitts și Nevis 10,9
Estonia 10,9
România 10,0
Guam 9,1
Belize 8,4
Dominica 8,3
Muntenegru 8,2
Marea Britanie** 8,1
Saint Vincent și Grenadine 7,6
Singapore 7,6
Suriname 7,3
Bonaire, Saint Eustatius și Saba 7,0
Noua Caledonie 6,8
Slovenia 6,2
Armenia 6,0
Mongolia 6,0
Gibraltar 5,5
Brunei Darussalam 5,2
Turcia 5,0
Bulgaria 5,0
Grenada 4,9
Croația 4,8
Republica Moldova 4,8
Slovacia 4,8
Irlanda 4,3
Antigua și Barbuda 4,2
Ucraina 4,2
Statele Unite ale Americii 4,0
Seychelles 4,0
Cuba 3,6
Jersey 3,6
Malaysia 3,5
Belgia 3,3
Belarus 3,2
Austria 3,1
Grecia 3,0
Costa Rica 3,0
Brazilia** 0,8
Nepal** 0,3
Africa de Sud** 0,2
India** 0,2

Statele din zona galbenă:

Saint Lucia 2,9
Insulele Cayman 2,9
Israel 2,9
Bermuda 2,8
Insulele Feroe 2,7
Guernsey 2,6
Federația Rusă 2,6
Guyana 2,5
Bosnia și Herțegovina 2,5
Sint Maarten 2,5
Insulele Virgine ale Statelor Unite 2,3
Olanda 2,3
Palestina 2,2
Macedonia de Nord 2,2
Luxemburg 2,2
Albania 2,2
Maldive 2,1
Thailanda 2,1
Cipru 2,1
Insulele Turks și Caicos 2,1
Curaçao 1,9
Iran 1,9
Trinidad și Tobago 1,9
Bahamas 1,9
Aruba 1,8
Islanda 1,8
Montserrat 1,6
Insulele Virgine Britanice 1,6
Azerbaidjan 1,6

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare