Actualitate

Spitalul Județean Alba Iulia va fi MODERNIZAT cu ajutorul a 50 de milioane de euro. Cele 8 proiecte anunțate de deputatul Florin Roman

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Roman, deputatul de Alba din partea Partidului Național Liberal, a scris, într-un mesaj postat în mediul online, despre importanța finanțării domeniilor Sănătate și Educație.

În acest sens, deputatul a transmis faptul că 8 proiecte finanțate din bani europeni urmează să fie depuse pentru Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, pentru construirea, modernizarea și dotarea elementor sale.

„ O vorbă din popor spune că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă!

Nevoia de organizare există peste tot, iar cele mai importante domenii în care trebuie intervenit URGENT, având în vedere contextul epidemiologic actual, sunt SĂNĂTATEA ȘI EDUCAȚIA.

CITEȘTE ȘI: Reparații capitale la secțiile de Cardiologie și Medicină Internă ale Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Licitația de peste 2.700.000 de lei, lansată în SEAP

Este foarte important să începem de undeva, să facem ca lucrurile să funcționeze, să nu fim pasivi, fini observatori sau critici.

Avem nevoie de proiecte duse până la capăt, dar pentru ca asta să se întâmple trebuie să existe inițiativă și voință.

Nu vine nimeni să acceseze fonduri externe nerambursabile în locul nostru!

În acest sens, am discutat astăzi cu doamna Diana Mârza, Directorul Spitalului Județean de Urgență Alba, despre depunerea a 8 proiecte (la care se lucrează documentațiile tehnice), în valoare de 50 milioane €.

Fondurile ce urmează a fi accesate prin Programul Național de Redresare și Reziliență vizează implementarea următoarelor obiective:

construirea și dotarea Secției de Oncologie, Compartiment Radioterapie și Compartiment Cardiologie Intervențională
construirea și dotarea Secției Boli Infecțioase
construirea și dotarea Secției Psihiatrie Cronici
modernizarea și dotarea Blocului Operator
modernizarea și dotarea Secției Pediatrie și Compartiment Oftalmologie
modernizarea și dotarea Secției Neonatologie și Secția Obstetrică Ginecologie
modernizarea și dotarea Secției Ortopedie și Traumatologie
reparații capitale și schimb de destinație a Școalii Postliceale Sanitare în Secție de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie, precum și extinderea Ambulatoriului

Trebuie să căutăm și să găsim soluții pentru modernizarea și îmbunătățirea condițiilor din sistemul medical.
Este firesc să fie așa!”, a fost mesajul deputatului de Alba, Florin Roman, despre aceste investiții.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Măsuri de protecție pentru adolescenți: Părinții vor primi noi alerte de la Instagram, pentru o imagine mai clară asupra modului în care copiii își folosesc conturile

Ioana Oprean

Publicat

în

Măsuri de protecție pentru adolescenți: Părinții vor primi noi alerte de la Instagram, pentru o imagine mai clară asupra modului în care copiii își folosesc conturile Meta introduce noi funcții prin care părinții vor avea o imagine mai clară asupra modului în care copiii folosesc Instagram. Compania spune că scopul este creșterea transparenței și oferirea […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, despre economia României: ,,Dacă eram la tenis, țara noastră în 2026 a reușit „Marele Șlem”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre economia României: ,,Dacă eram la tenis, țara noastră în 2026 a reușit „Marele Șlem” De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc în toate rapoartele economice publicate de Eurostat (Comisia Europeană), scrie economistul Radu Georgescu pe Facebook. Prăpastia economică care a apărut între Romania și restul țărilor europene este atât de […]

Citește mai mult

Actualitate

Proiectul noii Legi a salarizării a fost modificat: Sporuri dublate, reguli noi pentru salarii și creșteri eșalonate până în 2031 pentru demnitari

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul noii Legi a salarizării a fost modificat: Sporuri dublate, reguli noi pentru salarii și creșteri eșalonate până în 2031 pentru demnitari Noul proiect al Legii salarizării unitare aduce o serie de modificări importante față de varianta anterioară, prezentată de Ministerul Muncii. Printre cele mai importante schimbări se numără majorarea sporului acordat aleșilor locali implicați […]

Citește mai mult