Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

SONDAJ comandat de Academia Română pentru alegerile europarlamentare 2019: PSD și PNL sunt la egalitate, iar Alianţa 2020 le suflă în ceafă

Unirea Ziarul

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

SONDAJ comandat de Academia Română pentru alegerile europarlamentare 2019: PSD și PNL sunt la egalitate, iar Alianţa 2020 le suflă în ceafă.

Peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, arată Barometrul de Opinie Publică al României lansat luni, iar PSD şi PNL sunt la egalitate, în timp ce alianța USR-PLUS generează marea surpriză.

„Datele politice sunt cele mai generatoare de interes. Nimeni nu spune din ce prezenţă au fost calculate cifrele anunţate la televizor în ultima lună. Lucrul acesta trebuie explicată. Nu putem vinde publicului orice cifră ca prognoză electorală. Exit-poll-urile sunt altceva. Trebuie privite cu mare precauţie sondajele de dinaintea alegerilor”, a explicat Darie Cristea, conferenţiar Universitatea Bucureşti.

Fără a avea pretenţia de prognoză, ci interes faţă de alegeri, Cristea a prezentat rezultatele legat de întrebarea „pe o scală de la 1 la 10, indicaţi în ce măsură intenţionaţi să vă prezentaţi la vot pentru alegerile europarlamentare”, 10 fiind „sigur voi vota”. Atfel, 39,2% dintre cei care au răspuns au spus că sigur vor merge la vot. Acest procent ar însemna o creştere cu peste 7% faţă de prezenţa la vot din 2014.

Cei care sigur merg la vot au ales:

PSD – 26,4 %,

PNL – 26,1%,

Alianţa 2020 – 20,1%,

Pro România – 8,5%,

ALDE – 8,2%,

UDMR – 4%,

PMP – 3,5%,

UNPR – 1%.

76,4% dintre repondenţi sunt de părere că lucrurile în România merg într-o direcţie greşită. Procentul este asemănător cu cel din ultimii doi ani.

Legat de Europa, 54,7% sunt de părere că direcţia este bună şi 30,6% cred că merg într-o direcţie greşită.

„Creşte percepţia că în Europa lucrurile merg într-o direcţie bună. O observaţia interesantă, având în vedere că Uniunea Europeană se confruntă cu scepticism”, a mai spus el.

Nivelul corupţiei, diferenţele dintre cei bogaţi şi cei săraci şi situaţia mediului înconjurător se numără între subiectele ce îi preocupă pe români.

Prezenţa la vot şi intenţia de vot pentru partide politice la alegerile europarlamentare

Sondajul e fotografia unui moment, dar are şi capacităţi de prognoză, a mai spus Cristea. „În România, la o întrebare simplă, reiese că 60% dintre populaţie merge la vot. Dacă observăm ce s-a întâmplat în trecut, vom vedea că nu a fost cazul…”.

Odată cu anunţul organizării referendumului, „ne aşteptam să potenţeze ideea de prezenţă la vot. Rămâne să vedem dacă suflul se va menţine până pe 26 mai”.

Legat de referendum, 59% dintre cei chestionaţi au fost de acord cu faptul că preşedintele Klaus Iohannis a decis convocarea unui referendum privind situaţia Justiţiei, iar 23,8% nu au fost de acord.

Armata, Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română sunt instituţiile care suscită cea mai de încredere, urmate de Poliţie, în timp ce NATO (56,1%) şi Uniunea Europeană (55,3%) sunt instituţiile internaţionale cele mai de încredere pentru cei care au răspuns sondajului.

Barometrul a fost realizat de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

Sondajul de opinie este „cel mai amplu tablou al societăţii româneşti, pe toate dimensiunile: politică (alegerile europarlamentare), economică, socială, etnică, religioasă, politică externă şi de securitate”.

Începând cu acest an, Academia Română va lansa, primăvara şi toamna, Barometrul de Opinie Publică al României.

Datele au fost culese în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019, iar la sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea