Rămâi conectat

Actualitate

Șoferi băuți sau fără permis surprinși în trafic la Cugir, Teiuș, Ocna-Mureș, Zlatna în minivacanța de 1 Mai

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Zeci de infracțiuni rutiere au fost constate de polițiștii din Alba în perioada minivacanței din acest weekend. Potrivit IPJ Alba, zeci de șoferi au rămas fără permisele de conducere, altor câteva zeci întocmindu-se dosare penale pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alccolice, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice neînmatriculat sau pentru că aveau permisul de conducere anulat.

Exemple:

La data de 30 aprilie a.c., poliţiştii din Sohodol l-au depistat pe un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Vadu Moilor, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Sohodol, având permisul de conducere anulat. Faţă de V.B. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

La data de 02 mai, în jurul orelor 20,00, pe strada Nicolae Iorga din Vințu de Jos, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit pentru control, un autovehiculul ce era condus de U.P.C., de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motiv pentru care pe numele său a fost întocmit doar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

La data de 02 mai, orele 19.40, polițiștii din Cugir au oprit pentru control, pe raza localităţi Vinerea, un autoturism condus de M.M., de 32 de ani, din Alba Iulia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul conducător auto nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

În data de 03 mai a.c., în jurul orelor 0,45, poliţiştii Serviciului Rutier Alba în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe DJ 704, în afara oraşului Cugir, l-au depistat pe M.F.L., de 34 de ani, din Cugir care conducea un autoturism fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de M.F.L. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

La data de 03 mai, orele 03,45, poliţiştii din Teiuş au oprit pentru control, pe strada Clujului din Teiuş, un autoturism condus de M.M.M., un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Blaj. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în plus era sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparatul etilotest cu care a fost testat, fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde iau fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 02 mai, ora 17,05, poliţiştii din Ocna Mureş l-au depistat pe un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, pe raza localităţii Războieni Cetate şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de D.P. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 03 mai, ora 01,15, poliţiştii din Zlatna au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu din Zlatna, un autoturism condus de S.C., de 53 de ani, din Zlatna. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etiltest a rezultat valoarea de 0,74 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de S.C. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

23-30 aprilie: Restricții de circulație pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Se efectuează lucrări de reparații

Ziarul Unirea

Publicat

în

23-30 aprilie: Restricții de circulație pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Se efectuează lucrări de reparații În perioada 23-30 aprilie sunt instituite restricții de circulație pe banda 2 a Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între kilometrii 45+500 și 45+800 de metri, calea 2 (sens Turda-Sebeș). Citește și: FOTO Drumul național DN 74A, surpat în urma ploilor, la Cărpiniș: Trafic […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea