Rămâi conectat

Politică Administrație

SMURD Alba – primii 5 ani împreună. 13 000 de intervenții salvatoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Anul 2014 reprezintă pentru județul Alba, prilejul de aniversare simultană a trei evenimente, care au adus modificări importante în ceea ce privește creșterea gradului de siguranță a cetățenilor acestui județ. Este vorba de:

  • 20 de ani de medicină de urgență în Spitalul Județean de Urgență Alba;
  • 10 ani de funcționare în actuala formă modernă de organizare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba;
  • 5 ani de SMURD în județul Alba.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba și Spitalul Județean de Urgență Alba (Unitatea de Primiri Urgențe) doresc să aniverseze aceste evenimente reunite sub denumirea generică „SMURD Alba-primii 5 ani împreună” printr-o conferință la Complexul Medieval din Alba Iulia, joi, 27 noiembrie 2014,începând cu ora 12.00.

Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Alba este un serviciu public de urgenţă care asigură intervenţia cu maximă operativitate pentru supravieţuirea victimelor accidentelor, cât şi pentru efectuarea manevrelor medicale menite să preântămpine agravarea acestora. Funcţionează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba din 16 octombrie 2009, prin echipaje ce încadrează ambulanțe pentru prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă. Echipajele sunt formate, în funcție de tipul ambulanței,  din  medici sau asistenți medicali din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba și paramedici din cadrul I.S.U Alba, care au fost formaţi prin cursuri de prim-ajutor şi descarcerare.

Munca în echipă, unde fiecare membru al echipajului de intervenţie are un rol bine definit, promptitudinea, dăruirea, spiritul de sacrificiu şi profesionalismul în acordarea asistenţei medicale de urgenţă reflectă ideea de unitate în lupta pentru viaţă şi duc la creşterea calităţii îngrijirii acordate în faza prespitalicească pentru ridicarea la nivelul standardelor europene. Prin aceste demne calități și mânați de deviza CINE SALVEAZĂ O VIAȚĂ, SALVEAZĂ O LUME ÎNTREAGĂ! au reușit membrii SMURD Alba să asigure un grad mai ridicat de siguranță a cetățenilor în cele peste 13 000 de intervenții la care au participat de la inaugurare și până astăzi.

Purtător de cuvânt al I.S.U. Alba

Locotenent colonel Florin ZECHERU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație USR Cugir are plăcerea de a anunța că Flaviu-Lucian Rădițoiu a fost ales candidat pentru funcția de primar, al orașului Cugir, în cadrul Adunării Generale a filialei. Cunoscut pentru implicarea sa constantă în comunitate, în diverse activități de voluntariat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea