Singurul cămin pentru persoane vârstnice rezultat din reprofilarea unui spital, la un pas de inaugurare
Principalul obiectiv al Ministerului Sănătăţii (M.S.) în acest an a fost reorganizarea unităţilor spitaliceşti cu paturi. Practic cei de la Bucureşti au pus lacătul pe mai multe spitale din ţară şi au oferit autorităţilor locale varianta accesării programului „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice”, fără însă a calcula dacă administraţia are sau nu posibilitatea financiară în acest sens. Multă lume, respectiv factorii locali, angajaţii spitalelor, beneficiarii serviciilor medicale etc., a fost împotriva acestor hotărâri ale reprezentanţilor M.S. organizând proteste, venind în întâmpinarea ministerului de resort cu alte propuneri, însă nimic nu a stat în calea hotărârii luate de ministrul demisionar Cseke Attila şi staff-ul său. Aşa cum bine se ştie şi la noi în judeţ au fost închise trei unităţi spitaliceşti cu paturi, este vorba despre cele din Baia de Arieş, Ocna Mureş şi Zlatna, locuitorii acestor zone, plătitorii de contribuţii lunare la sănătate fiind practic lăsaţi fără servicii medicale. Autorităţile locale de aici au avut la dispoziţie două soluţii pentru a substitui cât de cât închiderea spitalelor: transformarea acestora în cămine pentru persoane vârstnice sau crearea de centre de permanenţă. În fiecare dintre aceste oraşe a fost deschis câte un centru de permanenţă, însă în ceea ce priveşte „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice”, acest program a fost accesat doar de către administraţia locală din Baia de Arieş. Autorităţile din Ocna Mureş au spus clar încă de la început că nu au banii necesari pentru a susţine un astfel de proiect. Cei din Zlatna au trimis spre Ministerul Sănătăţii un dosar în care solicitau înfiinţarea căminului, însă, pentru că au omis trecerea unui articol prin care se preciza decizia de desfiinţare a spitalului, dosarul a fost respins, astfel că acesta trebuie completat şi expediat din nou spre aprobare.
Astfel, la câteva luni după închiderea unităţilor spitaliceşti din Alba, singurul centru pentru persoane vârstnice aflat pe ultima sută de metri înainte de a funcţiona este cel de la Baia de Arieş. În momentul de faţă se munceşte de zor la reabilitarea, reamenajarea şi realizarea circuitelor spaţiului fostului spital astfel încât să fie primite avizele pentru acreditare, iar căminul să devină funcţional de la începutul lunii septembrie. „Am realizat un proiect vis a vis de avizele pentru acreditare. Avem deja două avize de mediu, am comandat mobilierul necesar fiecărei camere, suntem pe ultima sută de metri. Reprofilarea implică o serie de cheltuieli care sunt plătite din bugetul primăriilor. Noi facem eforturi financiare extraordinare în acest sens. Căminul va avea 30 de paturi şi un număr de 15 angajaţi, majoritatea foşti salariaţi ai spitalului închis”, a menţionat primarul din Baia de Arieş, Gheorghe Bora. Bugetul total al primăriei de aici este de 8 miliarde de lei vechi, iar până acum pentru centrul pentru persoane vârstnice a fost alocat un miliard. Fostul spital are datorii către furnizorii de servicii medicale în valoare de 1,5 miliarde de lei vechi, pentru achitarea acestora se încearcă găsirea unei soluţii împreună cu reprezentanţii CAS Alba. Trebuie precizat că Programul ”Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” se va derula pe o perioadă de aproximativ 3 ani şi „are ca scop asigurarea unei îngrijiri de lungă durată şi de calitate pentru persoanele vârstnice care şi-au pierdut autonomia funcţională şi nu-şi mai pot continua viaţa în condiţii de siguranţă la propriul domiciliu”. Timp de 30 de luni, căminul nou înfiinţat la Baia de Arieş va fi finanţat de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Social, suma alocată pe asistat fiind de 1.411 lei noi, din care trebuie acoperite salariile angajaţilor şi utilităţile. Până în prezent au fost primite un număr de 12 cereri atât din Baia de Arieş cât şi din zonele aparţinătoare. „Beneficiarii serviciilor oferite de noi în cadrul căminului vor fi pensionari, care sunt singuri şi fără posibilitatea de a se îngriji singuri, practic oameni marginalizaţi social. În prima fază aceştia nu vor plăti nimic, noi încercând să ne încadrăm în suma alocată de minister în acest sens”, a specificat Gheorghe Bora. Deschiderea centrului pentru persoane vârstnice se preconizează a avea loc pe data de 6 septembrie. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
SCANDAL într-un bar din Ighiu și bătaie pe o stradă din aceeași localitate: Șase bărbați reținuți de polițiștii din Alba
SCANDAL într-un bar din Ighiu și bătaie pe o stradă din aceeași localitate: Șase bărbați reținuți de polițiștii din Alba Șase bărbați au fost reținuți de polițiștii din Alba în urma unui scandal dintr-un bar din Ighiu și după o bătaie pe o stradă din aceeași localitate. Potrivit IPJ Alba, la data de 13 decembrie […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum o zi
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum o zi
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite