Rămâi conectat

Sport

Şi Ionuţ Stan (FC Unirea Alba Iulia) scos la licitaţie prin „mica publicitate”! *Fundaşul albaiulian va fi cumpărat de FC Vaslui, în acelaşi mod ca şi Schuller de Fortuna Brazi!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Fundaşul albaiulian Ionuţ Stan (18 ani) este al doilea jucător vândut într-un mod inedit, în această iarnă de FC Unirea Alba Iulia, club aflat în insolvenţă, la „licitaţie” pe bază de oferte de preţ, după Eduard Schuller achiziţionat marţi, 12 februarie, de Fortuna Brazi, contra sumei de 30.000 de euro plus TVA. De data aceasta, destinaţia tânărului apărător este în Liga 1, la FC Vaslui, prim divizionara făcând deja o ofertă certă: 30.000 de euro plus încă 15.000 de euro în cazul în care jucătorul bifează 15 prezenţe în elită.

*Destinaţia: FC Vaslui

Cazul Schuller  a făcut senzaţie în fotbalul românesc, aflat în faţa unei premiere ce a suscitat multe comentarii. Ionuţ Stan se află deocamdată în Antalya în cantonament cu FC Vaslui, echipă cu care s-a pregătit de la începutul lunii ianuarie şi a bifat deja un stagiu în Spania. FC Unirea Alba Iulia îi cedează în acest mod doi tineri fotbalişti, obligată fiind de situaţia juridică.

Astăzi, 15 februarie, Florinel Oprinca, administratorul judiciar al SC Fotbal Club Unirea 2006 SA Alba Iulia a dat un nou anunţ în două ziare de circulaţie naţională pe tema „licitaţiei, pe bază de ofertă de preţ”, pentru Ionuţ Stan.

Dar iată câteva pasaje: „scoate la licitaţie, pe bază de oferte de preţ, în data de 22.02.2013, ora 11.00, drepturile federative ale jucătorului Stan Ioan, fundaş central, aparţinând societăţii mai sus menţionate. Orice club interesat în participarea la licitaţie trebuie să obţină acordul scris al jucătorului, acord care să fie depus la sediul administratorului judiciar în original. (…) Garanţia de participare la licitaţie este de 2500 euro (Curs BNR din ziua plăţii) şi poate fi constituită cu filă CEC sau virament în contul societăţii deschis la Banca Transilvania (…) Vor fi luate în considerare numai ofertele mai mari de 29.999 euro (TVA inclus). Licitaţia va avea loc în Alba Iulia, Stadionul Cetate, str. Septimius Severus, nr. 38 A, sala Consiliului de Administraţie

*Trei modificări în anunţ

AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România) a condamnat modul în care s-a derulat tranzacţia prin care Eduard Schuller a fost cumpărat de divizionara terţă Fortuna Brazi, atacând modul în care a fost redactat anunţul. În consecinţă, administratorul judiciar Florinel Oprinca a adus o serie de modificări respectivului text: a inserat formularea „drepturile federative”, a specificat o sumă  de pornire de la care vor fi luate în considerare ofertele, de asemenea, licitaţia urmează să se desfăşoare la Stadionul „Cetate” după ce în cazul Schuller a avut loc la sediul lichidatorului (strada Brânduşei, nr. 23). FC Unirea încearcă să înceapă pregătirile la începutul săptămânii viitoare.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Inter Unirea, Viitorul Sântimbru și Performanța Ighiu s-au calificat în semifinalele Cupei României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Inter Unirea, Viitorul Sântimbru și Performanța Ighiu sunt primele 3 echipe calificate în semifinalele Cupei României, faza județeană. Ultima echipă va fi decisă luni, în urma disputei dintre Hidro Mecanica Șugag și CIL Blaj. Tragerea la sorți va avea loc marți, 30 aprilie, la sediul AJF Alba. În sferturile de finală partidele au fost echilibrate, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea