Și băut, și fără permis pe drumurile județului, un tânăr de 21 de ani, din Blaj, este cercetat de polițiștii din Blaj
Poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, joi, 16 august 2018, în jurul orei 02.50, înce timp ce acţionau pentru supravegherea şi controlul traficului rutier, pe strada Simion Bariţiu din municipiul Blaj, l-au depistat pe un tânăr de 21 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul avea permisul de conducere reţinut.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere cu permisul suspendat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Care sunt cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba. Se va interveni cu peste 30 de tone de mixtură asfaltică
Cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba. Se va interveni cu peste 30 de tone de mixtură asfaltică Cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba sunt DN74, pe tronsonul Izvorul Ampoiului – Alba Iulia, și DN75, între Mihoești și Bistra, inclusiv în zona orașului Câmpeni, unde au apărut gropi […]
Primăria unei comune din Alba achiziționează un sistem de e-ticketing în cadrul unui proiect de modernizare a transportului în comun derulat în parteneriat cu municipiul învecinat: O nouă licitație în derulare
Primăria unei comune din Alba achiziționează un sistem de e-ticketing în cadrul unui proiect de modernizare a transportului în comun derulat în parteneriat cu municipiul învecinat Primăria Crăciunelu de Jos a lansat, în 4 februarie 2026, o nouă procedură de achiziție prin licitație publică a unui sistem de e-ticketing. Asta în cadrul unui proiect de […]
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa O negativ: „O pacientă cu hemoragie, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale, are nevoie urgent de sânge”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa O negativ: „O pacientă cu hemoragie, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale, are nevoie urgent de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat miercuri, 11 februarie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa O negativ. „O pacientă cu […]