Ziarul Unirea

Shoe Box în Alba Iulia: copii nevoiaşi au rămas fără pachete de Crăciun, din motive încă neclare

PNL - Alegeri Locale Partiale - 27 iunie

În luna decembrie, zeci de albaiulieni, şi nu numai au răspuns apelului făcut de mai multe asociaţii şi firme, care au organizat o campanie de strângere de produse, alimentare şi nealimentare, care urmau să ajungă la copiii sărmani din Alba. Totul face parte dintr-o acţiune desfăşurată la nivel naţional, denumită Shoe Box. Campania presupunea ca oamenii să pună haine, rechizite, jucării sau alimente, în cutii de pantofi împachetate frumos, iar mai apoi, responsabilii din oraşele respective să le distribuie.

Totul e bine până aici, însă astăzi, o doamnă cu dare de mână, ne-a semnalat faptul că şi acum, mai există pachete netrimise, lăsate în voia sorţii. Mai mult, cutiile ambalate de cei care le-au donat, sunt desfăcute. Nemulţumirea tinerei, care ne-a trimis fotografiile, este mai mult decât justificată, ţinând cont de faptul că pentru mulţi a fost un sacrifiu din punct de vedere financiar şi se aşteptau să ajungă acolo unde s-a promis. Pe de altă parte, dacă ne gândim şi la micuţii care trebuiau să aibă o bucurie de Crăciun, şi pentru care Moşul a fost mai sărac sau i-a ocolit cu desăvârşire, indignarea este şi mai mare.

ELIT

Contactaţi telefonic, organizatorii evenimentului susţin, cu nevinovăţie, că nici nu ştiau de existenţa pachetelor rămase şi că acestea se vor distribui în perioada următoare. Dorim să le aducem aminte acestora căteva cuvinte din comunicatul de presă pe care chiar dânşii ni l-au trimis: „Campania se va derula în perioada 4 – 15 decembrie 2012. Shoe Box este o iniţiativă de ajutorare a copiilor orfani, proveniţi din familii dezorganizate sau prea sărace ca să le poată face cadouri de sarbatori. Măcar de Crăciun când toți copiii primesc cadouri vrem să aducem zâmbetul și pe fețele lor.”

De aici se naşte o altă întrebare: oare dacă unul din cei care au donat pachete, nu sesiza presa, care mai departe să caute răspunsuri, campania ar mai fi continuat?…Întrebare fără răspuns, deocamdată.

O altă explicaţie pentru întârzierea trimiterii pachetelor către destinatari, o reprezintă selectarea, de exemplu, a hainelor donate. Organizatorii spun că au fost triate hainele în stare bună şi au rămas cele mai uzate. „Păcat” că doamna care ne-a trimis fotografiile, a surprins foarte bine „starea” în care se aflau hainele.

Conform tot aceluiaşi comunicat trimis în luna decembrie se menţionează că „Cu ocazia sărbătorilor de iarnă Campania umanitara Shoe Box se va desfasura in orasul nostru la initiativa companiei TEEL-US consulting si a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul si participarea: Centrului Comercial Alba Mall, organizatiilor care sustin ATELIER CREATIV, Centrului Local Axente Sever-organizația Cercetașii României, Centrului Județean de Voluntariat Alba, Asociației Alba Manche Împreună și Asociației Civillia si Agora”. Reprezentanţi ai Primăriei Alba Iulia au negat implicarea administraţiei locale în această campanie.

Păcat că un demers frumos, care ar fi trebuit să fie dus până la capăt, a fost făcut doar parţial. Sperăm ca măcar acum, în al 12-lea ceas, toţi cei implicaţi să dea dovadă de interes şi, chiar dacă mai târziu, copiii sărmani să primească totuşi cadourile făcute din suflet de albaiulieni.

Iată şi câteva fotografii trimise de aceeaşi doamnă din Alba Iulia.

 

Alexandra MATEȘ

Email: ale_mates@yahoo.com
Tel: 0722.661.325

Te-ar putea interesa și:

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL| 6 noi INFECTĂRI în județul Alba, în ultimele 24 de ore. Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR

OFICIAL| 6 noi INFECTĂRI în județul Alba, în ultimele 24 de ore. Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL: Starea de alertă, PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile: Măsurile și restricțiile care vor trebui respectate

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri, 13 ianuarie a fost aprobată de către Guvernul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Comuna Stremț în scenariul ROȘU, Ocna Mureș, Cetatea de Baltă și Sântimbru în scenariul GALBEN. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU Alba

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a localității Stremț și în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Alba Iulia REVINE la SCENARIUL ROȘU. Incidența de infectare a ajuns la 3 cazuri/1000 de locuitori

Deși carantinarea Municipiului Alba Iulia a „dat roade” în ceea ce privește scăderea numărului de persoane infectate, orașul nostru a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

15 Comentarii

Cetateanul 16 ianuarie 2013 at 19:50

Ce merita faptasii oare? Aceste animale nu au nici o scuza.

Organizator 16 ianuarie 2013 at 21:48

Sunteti niste nesimtiti si veti fi dati in judecata, la Alba s-au impartit 300 de pachete…hainele din imagine au fost aduse intr-un sac de catre un organizator pentru a incerca sa se mai faca pachete in plus..au fost alese hainute si jucarii iar restul au fost lasate in spatiu pentru a fi duse la o biserica dupa sarbatori! Acele lucruri NU au fost donate de albaiulieni ci aduse de organizatori. 20 de oameni au muncit zi si noapte, au impachetat cutii si le-au carat cu masinile proprii la orfelinate si la familiile sarace, vedeti pozele pe pagina shoebox!! Sa va fie rusine, organiatorii vor da in judecata si ziarul si pe „doamna cu dare de mana”.O sa platiti daune organizatorilor de o sa va sara ochii ziaristi de doi bani!!!Distrugeti renumele unei campanii si a unor oameni care si-au sacrificat saptamani intregi pentru a face ceva pentru copiii saraci in Alba.RUSINE !!

Administrator 16 ianuarie 2013 at 21:58

Termina cu amenintarile, anonim de 2 bani. Pozele si video vorbesc de la sine. Campania aia ar fi trebuit sa se incheie pana in 24-25 decembrie.

„hainele din imagine au fost aduse intr-un sac de catre un organizator pentru a incerca sa se mai faca pachete in plus..au fost alese hainute si jucarii iar restul au fost lasate in spatiu pentru a fi duse la o biserica dupa sarbatori!„

Mincinos anonim, de… 2 bani, hainele din video si imagini, nu aveau cum sa incapa toate intr-un singur sac.
Noapte buna, anonim de …2 bani

Alt cetatean...patit 16 ianuarie 2013 at 21:57

Niste mizerabili! In ziua in care am dus pachetul m-a intampinat un individ care nici macar nu stia romaneste…cica era italian si statea intr-un fum de tigara de nu te vedeai. Pacat ca se folosesc de necazul unor suflete nevinovate si de bunavointa altora.

vlad 16 ianuarie 2013 at 22:26

asa ceva este de neiertat!!! Sper ca d-ra Adriana Avram sa nu lase acest subiect de izbeliste pana cand vinovatii nu au sa fie pedepsiti

ioana 16 ianuarie 2013 at 22:29

Acest lucru nu poate ramane asa. M-am straduit sa fac un pachet frumos. Nu pot sa cred ca am fost luata de fraiera……

Anca 16 ianuarie 2013 at 22:44

Din pacate si eu imi recunosc o parte din pachet in poze: acel hanorac albastru cu eticheta l-am ales cu gandul la un baietel de 8 ani. Am ambalat pachetul cu grija si drag si am sperat ca va face o bucurie cuiva. Pachetele nu trebuiau sigilate pt a se verifica daca varsta copilului pt care era destinat corespunde cu continutul, dar in niciun caz nu trebuia ca cineva sa isi bata joc de ele si sa le desfaca si sa le risipeasca. Atat timp cat exista dovada ambalajelor rupte, nu mai aberati ca au fost duse pt a fi impachetate ulterior. In plus, campania spune ca acele pachete trebuiau impartite de sarbatorile de iarna si nu de Pasti. si cand va fi procesul, va rog sa ma chemati in calitate de martor pt ca stiu ce am pus in pachet si.. intamplator am fost de fata cand doamna respectiva si sotul ei au adus cele 16 pachete la punctul de colectare. Erau toate amblate in hartie alba si inchise. Domnule „Organizator”, nu ti-e teama sa continui in halul asta cu minciunile?

Anca 16 ianuarie 2013 at 22:51

Sa speram ca nu asta a fost soarta tuturor pachetelor. Au fost mai multe puncte de colectare si poate unele pachete au ajuns unde trebuie. Dar eu am depus pachetele la mall si se pare ca acolo au ramas.

Alin 16 ianuarie 2013 at 23:45

Nu aveti frica de Dumnezeu? In timp ce hainele acelea stau aruncate intr-un colt de camera sa se puna praful pe ele, alti copii ingheata de frig pe sub poduri fara sa aiba vre-o vina ca parintii lor nu sunt in stare sa le ofere o situatie modesta macar! Mai tineti cont si de faptul ca cei care au donat cate un mic pachetel nu sunt dintre cei mai bogati…. Suntem tot noi, oameni de rand cu nevoi si neajunsuri. Si din putinul nostru am vrut sa daruim din suflet si ne-a placut sa speram ca macar pentru o clipa noi suntem cei din cauza carora un suflet se bucura, o gurita zambeste! Sa va fie rusine oameni fara suflet!

dezamagit 17 ianuarie 2013 at 0:11

domnule Organizator se pare ca printre lucrurile aduse exclusiv de voi „organizatorii” se gasesc si dintre cele aduse de catre noi „donatorii”. pacat ca pozele sunt putinele si nu au ocazia toti cei care au donat sa isi descopere lucrusoarele, precum d-na Anca…. sau hanoracul albastru despre care d-na vorbeste s-a strecurat tiptil in sacul organizatorilor impreuna cu alte hainute donate?
haideti sa fim seriosi ca e vorba de suflete omenesti fara vina. fiti responsabili cand va angajati in asemenea campanii sau stati acasa daca nu sunteti instare sa le duceti la final! nu mai postati in ultimul ceas minciuni si lucruri neadevarate, asumati-va vina! fie-va rusine, macar atat puteti face!

>>> 17 ianuarie 2013 at 8:21

tipic ardelenesc. RUSINE.

dolfi 17 ianuarie 2013 at 8:22

si tu esti un dobitoc tipic! Romanii sunt la fel din orice zona a tarii ar fi…

sau esti vreun mitic complexat???

Primarie 17 ianuarie 2013 at 11:49

Primaria Alba Iulia neaga implicarea? Poate-mi explica Primaria de ce pe usa cabinetului medicului meu de familie e un afis cu Shoe Box tiparit la Tiporex care contine sigla Primariei Alba Iulia ca organizator!!!

Alina 17 ianuarie 2013 at 12:28

Nu pot sa cred!!!sunt inca socata!!imi recunosc si eu cateva lucruri in fotografii…foarte trist!Nu stiu cine este acest domn ,,organizator,,dar mi-ar fi rusine in locul lui.In plus de asta mai si ameninta si jigneste…RUSINEEEEEEEEEEE!!!

Valentin Vesa 17 ianuarie 2013 at 23:06

Buna seara tuturor!

Am primit si eu acest link in aceasta dimineata, insa am avut o zi foarte grea la serviciu si nu am apucat decat partial sa discut cu cativa dintre organizatori. Voi lua legatura maine atat cu responsabilii de locatie cat si cu doamna Delia (care intre timp a reusit sa-mi dea un email astazi cu nr dansei de telefon) si voi reveni cu lamuriri.

Va asigur ca aceasta campanie a fost si ramane una serioasa si am ajuns la a 6-a editie tocmai pentru ca am facut, tot ce am facut, cu toata inima si cu maxima transparenta.

De la distanta nu pot decat sa citesc acest articol, sa vad pozele si video si … (ceea ce trebuia sa fi facut si autorul) sa astept sa discut cu TOTI cei implicati, pentru a lamuri lucrurile.

Rog pe oricine a intampinat orice fel de greutati sau are intrebari, sa ma contacteze personal la contact@shoebox.ro

In masura in care redactia imi va permite, voi reveni maine cu un raspuns si clarificari. Imi doresc in continuare ca Alba Iulia sa continue sa fie parte a campaniilor nationale ShoeBox si pentru aceasta doresc sa corectam orice greseli (daca asa au fost) sau neintelegeri (daca asa or fi).

Va multumesc pentru rabdare si intelegere!
Valentin

Comentariile sunt oprite