Șezătorile de iarnă din Postul Crăciunului: Oamenii învățau colindele și urăturile pentru sărbătorile de iarnă și se mâncau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate și alune

Șezătorile de iarnă din Postul Crăciunului, timpul când oamenii învățau colindele și urăturile pentru sărbătorile de iarnă și se mâncau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate și alune.

După terminarea muncilor agricole, când lumea satelor intra într-o perioadă de repaus relativ, dar mai ales după Lăsatul Secului de Crăciun, începea sezonul șezătorilor. Era singura adunare în care se veseleau oamenii în Postul Crăciunului.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteți trimite celor dragi

Șezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ dar și distractiv, organizate în serile zilelor lucrătoare, la una sau mai multe case, locul de desfășurare fiind anunțat din timp.

În Postul Crăciunului principala preocupare casnică era legată de industria textilă iar torsul cânepii, a inului și a lânii se făcea cu mai multă plăcere, cu mai mult spor și în condiții mult mai bune în cadrul unor întâlniri comunitare.

Gospodina în casa căreia avea loc întrunirea, se pregătea cu băutură și mâncare frugală și anunța flăcăii, în cazul în care aceștia nu se informau singuri de mersul șezătorilor. Casa era dereticată și se pregăteau mai multe lavițe sau scaune necesare torcătoarelor. Era locul în care se învățau deprinderi practice dar se derulau și numeroase obiceiuri. În zilele de sărbătoare sau duminica, nu se făceau șezători.

Odată cu lăsarea întunericului, femeile porneau cu furca de tors către casa în care avea loc șezătoarea. În cazul în care șezătoarea avea drept scop întrajutorarea, după sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia în mod egal cantitatea pe care o aveau de tors în acea noapte. Când șezătoarea era doar un simplu prilej de întrunire comunitară, fiecare își aducea de acasă ceea ce avea de tors.

După ce participantele își primeau „porția”, pentru crearea unei atmosfere plăcute, ele erau servite cu un păhărel de țuică îndulcită, de obicei, cu miere de albine. Șezătoarea odată începută, participantele făceau schimb de informații referitoare la viața cotidiană din sat și comentau evenimentele cele mai importante petrecute în propria comunitate sau în localitățile învecinate.

Fetele tinere erau însoțite la șezătoare de mamă sau de bunică. În cadrul șezătorilor, niciodată nu se coseau cămăși. Acest lucru era făcut de fiecare persoană, în propria casă.

Apoi se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cânta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au păstrat până în zilele noastre transmise în modul cel mai lesnicios pe această cale. În cadrul acesta ”instituționalizat”, fetele erau integrate și consacrate în colectivitatea femeilor, începând să-și însușească, cu această ocazie, deprinderi practice și spirituale.

În șezători se dezvăluiau aspectele și înțelesurile ritualice ale sărbătorilor populare și se învăța comportamentul individual.

Citește și: MESAJE DE ANUL NOU. Idei de SMS-uri, urări de Anul Nou şi felicitări de Anul Nou pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion

În șezătorile ce aveau loc înaintea Crăciunului și a Anului Nou, se învățau și se repetau colindele și urăturile și se discuta în amănunt despre buna pregătire a acestor sărbători.

La un moment dat, lucrul înceta, participantele fiind servite cu diferite preparate de către gazdă, în funcție de starea sa socială sau de posibilitățile sale materiale. Se mâncau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate și alune.

Flăcăii, știind din timp locul de desfășurare al șezătorilor, cutreierau în grupuri însoțite de muzicanți, pe la toate casele unde aveau loc astfel de întruniri. De multe ori ei se organizau de cu seara, repartizându-se pe case, în așa fel încât, către sfârșitul șezătorii, ei să apară cu muzica pentru a înveseli atmosfera.

La intrarea acestora în casă, munca era abandonată. Muzicanții, buni cunoscători ai obiceiurilor locale, își ocupau locurile prestabilite și începeau să interpreteze melodii de joc. Fetele și chiar femeile erau invitate la joc de către flăcăi, unele dintre fete jucând acum pentru prima dată, iar cele mai tinere dintre ele învățau pașii de joc. Atmosfera creștea în veselie și bună dispoziție. Cu această ocazie jucau chiar și bătrânii din vecini, invitați la șezătoare. Aceștia, pentru a nu-i deranja pe cei tineri, se urcau și dansau pe lavițele late și masive ce înconjurau pereții. Așa a apărut în Bucovina melodia de joc numită „Ca pe laiță” sau „Baba grasă”. Jocul era alternat cu multă dibăcie cu perioadele de pauză, când cei prezenți erau serviți cu mâncare și băutură, și cu cele de lucru, când se spuneau glume și snoave.

Șezătorile, desfășurate în toată plenitudinea lor până târziu, prin anii ’60, se constituiau într-o adevărată instituție socială și erau o formă de întrajutorare comunitară dar și loc de petrecere plăcută a timpului în nopțile lungi de iarnă, de derulare a unor obiceiuri și de învățare a deprinderilor de viață și de muncă. Chiar dacă se desfășurau în perioada Postului Crăciunului, aspectul distractiv era tolerat deoarece în cadrul lor erau învățate colindele și urăturile ce urmau să fie rostite în timpul sărbătorilor de iarnă.

În vechime oamenii erau de omenie, nu stăteau pe gânduri când era vorba să ajute pe cineva.

Astăzi vedem sărbătorile cu ochii omului modern. Nu mai știm de șezători, nu mai facem mâncare de prune, nu mai dăruim colaci și nuci, nu mai postim. Țesutul mai este cunoscut doar de câteva bătrâne. Nu se mai gătește în oale de lut sau în ceaunul de tuci de pe pirostrii. Ce era pe vremea bunicilor, nu mai este prezent. A pătruns noul!