Rămâi conectat

Curier Județean

Sesiunea de ADMITERE a MAI în ianuarie 2018: 38 de tineri s-au înscris, până acum, la ISU Alba. Și tu poți deveni pompier salvator! Termenul limită, 5 decembrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dacă dorești să devii pompier salvator, înscrierea pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești, ce va avea loc în luna ianuarie 2018, continuă. Până acum, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea” al județului Alba, 38 de tineri  au depus cereri de participare.

Din cele 2.880 locuri scoase la concurs la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, 300 sunt alocate Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești. Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot deveni viitorii pompieri salvatori, prin grija dascălilor de prestigiu ai unității de învățământ aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Beneficiarii unui sistem de învățământ la cele mai înalte standarde, de condiții optime pentru servirea mesei, odihnă și studiu, doritorii pot depune cererile de înscriere, până la data de 05 decembrie a.c.,la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al județului  Alba, pentru cele 275 de posturi de subofițeri de pompieri şi protecţie civilă și 25 de posturi de maiștri militari auto.

Din totalul locurilor alocate viitorilor subofițeri de pompieri și protecție civilă, candidaților de etnie romă le sunt alocate două locuri în cadrul școlii.

Concursul de admitere va avea loc în intervalul 13 –21 ianuarie 2018, perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicală, probele sportive și testul scris pentru verificarea cunoștințelor.

Având în vedere specificul celor două calificări profesionale, la nivelul instituţiei există o bază materială corespunzătoare pentru pregătirea subofiţerilor de pompieri şi protecţie civilă, respectiv a maiştrilor militari auto.

Baza materială a instituţiei cuprinde:

  • 10 săli de clasă;
  • Săli pregătire de specialitate (Sală -prevenirea situaţiilor de urgenţă; Sală – stingerea incendiilor; Sală de legislaţie rutieră categoria B; Sală cunoaştere autovehicul categoria C).
  • Laborator informatică;
  • Cabinet de relaţii publice şi comunicare profesională;
  • Sală multifuncţională;
  • Poligoane de instrucţie;
  • Atelier;
  • Sală de sport;
  • Terenuri de educaţie fizică;
  • Bibliotecă;
  • Sală de lectură;
  • Capelă;
  • Sală festivităţi;
  • Sală de tradiţii;
  • Dormitoare –cu capacitate de cazare pentru 300 elevi/cursanţi;
  • Săli de mese –cu capacitate de servire pentru 300 elevi/cursanţi;
  • Cabinet medical;
  • Cabinet de asistenţă psihologică;
  • Spaţii de recreere.

Informaţii suplimentare privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și actele care sunt necesare la înscriere se pot obţine la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba – Serviciul Resurse Umane, la telefon nr. 0258/810411 int. 27120 sau accesând pagina web a ISU Alba – http://www.isualba.ro/mentop-documente/category/341-anunt-recrutare-candidati și pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă -www.igsu.ro, respectiv pagina Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”Boldești -www.scoaladepompieri.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș  accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea