Rămâi conectat

Actualitate

Senatul României strânge cureaua – economii de 5,6 milioane de lei la cheltuielile bugetare

Publicat

în

Plenul Senatului a adoptat, luni, măsurile de reducere a cheltuielilor instituţiei în 2013. Se realizează economii de 5,6 milioane de lei ce vor fi repartizate pentru semestrul al doilea al acestui an.

Potrivit realitatea.net, între măsurile administrative pentru reducerea cheltuielilor bugetare se află diminuarea numărului de funcţii de conducere, a deplasărilor în străinătate şi a consumului de combustibil.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a anunţat, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că au fost propuse: „reducerea indemnizaţiei acordate coordonatorilor de la comisii şi grupuri parlamentare şi aplicată în 2011, ceea ce induce o economie de aproximativ 366.000 de lei, renunţarea la 75% din colaboratori externi, ce va implica o economie de aproximativ 400.000 de lei, reducerea personalului care cumulează pensia cu salariul şi a celui pensionabil pentru limită de vârstă, realizându-se astfel o reducere de aproximativ 1.360.500 de lei„.

Elit - Gustul Desăvârșit

De asemenea, Biroul Permanent al Senatului a mai propus reorganizarea serviciilor Senatului şi adoptarea unei noi organigrame care să reducă cu aproximativ 27% funcţiile de conducere (de la 72 la 52 de posturi), care ar duce la economii de 500.000 de lei și reducerea cu 10% a cheltuielilor cu deplasările interne şi externe, deplasările urmând să se facă la clasa economic, iar din delegaţii să facă parte un număr mai mic de persoane.

Senatorii mai au în vedere diminuarea combustibilului utilizat prin folosirea unui număr mai mic de autoturisme, reducerea cu 60% a carburanţilor alocaţi pentru vacanţa parlamentară, reducerea cu 15% a combustibilului alocat membrilor Biroului Permanent, dar şi a costurilor cu utilităţile cu 15% și aplicarea unei sume forfetare pentru cazarea senatorilor care generează o reducere cu 500.000 de lei faţă de cheltuielile de cazare ale anului 2012.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Românul suspect de variola maimuței, din Grecia, are varicelă. A fost transferat la un spital din Atena, împreună cu iubita lui

Publicat

în

Românul suspect de variola maimuței, din Grecia, are varicelă. A fost transferat la un spital din Atena, împreună cu iubita lui

Primul caz de variola maimuței a fost anunțat de către Grecia, în cursul zilei de sâmbătă, la un turist român, de 29 de ani, care a călătorit în vacanță din Marea Britanie în Kefalonia, împreună cu iubita lui. În urma testelor, rezultatul acestora a arătat că acesta are varicelă, nu variola maimuței, arată un comunicat al Ministerului Sănătății de la Atena.

Inițial, pacientul a fost prezentat drept un turist britanic. Televiziunea SKAI a anunțat însă că este vorba despre un român în vârstă de 29 de ani, care a călătorit din Marea Britanie.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Într-o examinare de laborator a unei probe din cazul suspect al bărbatului care este tratat la Spitalul Attikon, nu a fost detectat niciun virus de variola maimuței, în timp ce proba a fost pozitivă la două teste repetate pentru virusul varicelei.”, a anunțat Ministerul elen al Greciei, care precizează că erupțiile cutanate care au apărut pe corpul pacientului sunt din cauza varicelei.

Atât românul, cât și iubita lui, care e suspectă asimptomatică, sunt tratați în camere cu presiune negativă la spitalul din Atena.

Cei doi au fost aduși sâmbătă seara târziu din Kefalonia, în camere barice, izolați, cu un avion, și internați la Attikon.

Potrivit Ministerului Sănătății din Grecia, examinările testelor românului au fost efectuate la Laboratorul de Referință (Laboratorul de Microbiologie, Școala de Medicină AUTh) pentru Variolă și la Laboratorul de Microbiologie al Spitalului Attikon.

„Virusul varicela, deși conține variola sintetică, este diferit de virusurile care provoacă variola sau variola maimuței. Există o legătură între simptome și apariția leziunilor cutanate cauzate de varicelă și variolă, sau variola maimuței.”, mai precizează autoritățile elene.

„Variola a fost eradicată din rândul populației umane din 1980, în timp ce varicela este o boală comună care provoacă aproximativ 4 milioane de infecții la copii. Există un vaccin disponibil pentru varicelă și provoacă o boală mai ușoară decât variola.”, mai spune sursa citată.

Sursa: libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Vești proaste pentru românii cu credite. Indicele ROBOR va continua să crească până la finalul anului

Publicat

în

Vești proaste pentru românii cu credite. Indicele ROBOR va continua să crească până la finalul anului

Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională, a declarat faptul că dobânzile la credite vor continua să crească. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, o să continue să crească până la sfârșitul anului.

„Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri, când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească. Zi de zi, fără nicio excepție. Va crește în continuare tot așa”, a spus Vasilescu, la Antena 3, întrebat ce se va întâmpla cu dobânzile la credite, până la finalul acestui an.

Elit - Gustul Desăvârșit

Totodată, Vasilescu consideră că soluția mutării de la ROBOR la indicele IRCC nu e una perfectă.

„Trebuie să te gândești foarte bine când faci un asemenea gest dacă îl faci numai pentru că poți să îl faci sau îl faci pentru că ești strâns cu ușa. Riscurile sunt foarte mari – în primul rând, dacă ne uităm pe tabelul de vineri al creșterii ROBOR-ului vom vedea că de la ratele peste noapte care sunt de 3,84, mergem în continuare la rata pe 3 luni cu creștere la 5,71 și la rata pe 12 luni cu 6,11 – asta arată că dobânzile sunt în creștere. Și în România, și în China, spune Vasilescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Câți ani va dura aderarea Ucrainei la UE: Francezii vorbesc de DECENII

Publicat

în

Câți ani va dura aderarea Ucrainei la UE: Francezii vorbesc de DECENII

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană va lua ”indubitabil 15 sau 20 de ani”, a estimat duminică ministrul delegat francez pentru afaceri europene Clement Beaune, potrivit căruia ţara în cauză poate intra între timp în comunitatea politică europeană propusă de preşedintele francez Emmanuel Macron, transmite AFP.

Trebuie să fim oneşti. Dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani, am minţi. Nu ar fi adevărat. Vor fi indubitabil 15 sau 20 ani, este foarte mult, a declarat Beaune, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pentru postul Radio J.

În acest timp, este nevoie de un proiect politic în care ucrainenii pot intra, a adăugat reprezentantul Parisului.

Elit - Gustul Desăvârșit

Preşedintele francez Emmanuel Macron a explicat joi că eventuala comunitate politică europeană pe care a propus-o la începutul lunii mai ar fi complementară procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu o alternativă la acesta.

Macron a prezentat acest proiect pe 9 mai în faţa Parlamentului European la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei, ţară invadată militar de Rusia.

El afirma cu acea ocazie că ar fi nevoie de decenii pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că între timp ţara poate face parte dintr-o comunitate politică europeană care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova.

Acest proiect, care ar urma să fie dezbătut la Consiliul European de la Bruxelles de la finalul lunii iunie, a fost deja criticat de unii lideri europeni, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, în opinia căruia proiectul ar reflecta o lipsă de voinţă de a integra rapid Ucraina în interiorul UE, notează Agerpres.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare