Actualitate

Șeful Casei Regale, despre starea de sănătate a Regelui Mihai: Este foarte precară

Ioana Oprean

Publicat

în

Șeful Casei Majestății Sale Regelui Mihai, Andrew Popper, afirmă că starea fostului suveran este una „foarte precară”, pentru moment fiind stabilizată.

„Starea este foarte precară. Medicii, în acest moment, își concentrează eforturile pentru a-l menține pe Majestatea Sa fără dureri și într-o stare confortabilă. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Nu putem să spunem. Sunt momente mai bune, momente mai proaste. Pentru moment, din fericire, situația s-a stabilizat. Însă, fără discuție, este o situație precară pe care am explicat-o foarte clar”, a declarat Andrew Popper, citat de Agerpres, miercuri seara, la TVR 1.

Oficialul Casei Regale a menționat că regele Mihai are „momente în care este conștient și momente în care este mai puțin conștient”. „Este o evoluție normală în cazul situației respective. Nu e neobișnuit”, a precizat Andrew Popper.

Întrebat de ce nu au fost emise comunicate oficiale din partea medicilor, Popper a explicat că nici legea elvețiană, nici etica lor profesională nu le dă acestora dreptul să dea comunicate de acest gen.

„Și noi ne-am dori ca medicii elvețieni să publice un comunicat medical și le-am cerut acest lucru. Din păcate, ei nu pot să o facă și ne-au explicat motivele: legea elvețiană nu le dă dreptul să dea comunicate de acest gen și, în același timp, ei sunt convinși că din punct de vedere etic nu pot să dea comunicate în ceea ce privește sănătatea unui pacient. (…) Ei sunt obligați să respecte secretul medical și intimitatea pacientului. Ăsta este singurul motiv pentru care comunicate medicale nu au fost date”, a explicat Popper.

În privința absenței unor imagini mai noi cu regele Mihai, el a precizat că acestea „ar fi o violare a demnității Majestății Sale”.

„După părerea mea, este foarte normal să nu se mai dea poze cu Majestatea Sa. După cum am spus deja, și după cum am spus încă de când ne-am adresat publicului anul trecut, situația sănătății Majestății Sale este precară, nu este o stare bună. El s-a degradat în mod fizic. Ar ataca demnitatea Majestății Sale ca aceste fotografii și poze să fie publicate în acest moment. Ar fi o violare a demnității sale și vă spun foarte deschis: nu dorim — nici noi, Casa Regală, nici Custodele Coroanei — ca Majestatea Sa să fie amintit prin aceste imagini care nu sunt plăcute. Este normal și nu este unic. (..) Dorința noastră este ca Majestatea Sa să fie în memoria poporului român așa cum era în momentul în care era sănătos și nu văd niciun sens ca aceste fotografii cu degradare fizică să fie… Este ceva morbid. Deci, nu are niciun sens să publicăm fotografii în acest moment”, a spus Andrew Popper.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când intră alocațiile pentru copii în aprilie 2026: Data la care sunt virați banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră alocațiile pentru copii în aprilie 2026: Data la care sunt virați banii Plata alocaţiilor lunare pentru copii se va face în luna aprilie 2026 în jurul datei de 8 aprilie, conform calendarului oficial de plăţi. Totuși, apropierea Paștelui ar putea influența momentul în care intră banii pe card. Alocațiile pentru copii din aprilie […]

Citește mai mult

Actualitate

DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari

Bogdan Ilea

Publicat

în

DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari Distribuție Energie Electrică Romania S.A. (DEER) a semnat marti, 31 martie, un important contract de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 97.896.051,52 lei, pentru implementarea proiectului „Modernizare […]

Citește mai mult

Actualitate

România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, 1 aprilie 2026, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech. Comanda este în valoare de 1,3 miliarde […]

Citește mai mult