Rămâi conectat

Curier Județean

SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENDĂ de 10.000 de lei pentru un ocol silvic din zona Câmpeni și 19 metri cubi de material lemnos CONFISCAT

Ziarul Unirea

Publicat

în

SCUTUL PĂDURII în Alba: Un ocol silvic din zona Câmpeni a fost amendat cu 10.000 de lei și 19 metri cubi de material lemnos a fost CONFISCAT în urma unui control.

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au confiscat 19 metri cubi de material lemnos, în urma unui control efectuat la un ocol silvic din zonă. A fost aplicată o amendă în valoare de 10.000 de lei.

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au continuat cercetările într-un dosar penal privind posibile fapte de tăiere ilegală de arbori care ar fi fost săvârșite de 3 persoane din comunele Albac și Poiana Vadului.

Astfel, cu ocazia unui control efectuat, la data de 17 decembrie 2020, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, la un ocol silvic din zonă, polițiștii au constatat că reprezentanții acestuia ar fi emis un aviz de însoțire fictiv, pentru cantitatea de 19 metri cubi de material lemnos.

În conformitate cu prevederile art. 19, din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, ocolul silvic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar ca și măsura complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 19 metri cubi de material lemnos.

FOTO: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea