Scump, domnule, scump! O partidă de sex l-a costat 1000 de euro! Se prostitua, ca să poată fura mai bine
Marti, 17 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, au reuşit identificarea şi reţinerea unei tinere, principala suspectă e comiterea unui furt în legătură cu care au fost sesizaţi cu o zi în urmă.
C.M., o tânără de 19 ani, din municipiul Aiud, i-a sustras unui bărbat de 27 de ani, din judeţul Maramureş, portmoneul şi actele personale, în timp ce se deplasa cu camionul condus de acesta pe traseul Alba Iulia – Aiud. Acesta a luat-o pe tânară după ce ea i-a facut semn să oprească, pentru a-i oferi o partidă de sex pe bani. Se pare că şoferul a plătit, fără voia lui cei 1.000 de euro pe care îi avea la el.
Faţă de tânără au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar urmărirea penală a fost extinsă şi cu privire la comiterea infracţiunii de prostituţie.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit reclamantului.
Tânăra, care este cunoscută cu antecedente penale, a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore urmând ca în cursul zilei de azi, 18 ianuarie să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud cu propunere de arestare preventivă.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]