Sport
SCM Timișoara – CSU Alba Iulia 77-68 | Criză pentru formația din Cetatea Marii Uniri, a 4-a înfrângere consecutivă!
CSU Alba Iulia dezamăgește în 2018, suferind a 4-a înfrângere la rând în Liga Națională de Baschet feminin, în deplasare cu SCM Timișoara, scor 68-77 (18-19, 21-23, 12-21, 17-14) și pierde teren în cursa pentru intrarea în play-off.
Antrenorul Manuel Rodriguez are un start dezolant în noul an, echipa sa câștigând o unică partidă, cu Olimpia Brașov, în prelungiri, în reste înfrângeri pe linie.
Formația din Cetatea Marii Uniri nu se regăsește și continuă seria negativă, una care pune în pericol obiectivul sezonului.
Pe Bega, CSU a contat numai până la pauza mare (în primul sfert a codus cu 12-6 și 14-10), primele două sferturi fiind echilibrate (la un moment dat scorul a fost egal 39-39), la mijlocul confruntării scorul fiind apropiat 42-39, dar a urmat căderea, al treilea parțial fiind cele decisiv în economia disputei: 21-12 pentru amfittrioane, ce aveau și ele trei înfrângeri al rând și nu au cunoscut gustul succesului în 2018.
Nici cealaltă nou-promovată nu se simțea mai confortabil, având trei eșecuri la rând și două înfrângeri în 2018
*Eșecuri pe bandă rulantă
CSU Alba Iulia are un program condensat, cu jocuri miercuri-sâmbătă, miercuri, 24 ianuarie fiind o confruntare la Brno, în CEWL, iar în 27 ianuarie, o dispută internă cu ICIM Arad. Practic, CSU Alba Iulia întâlneşte în următoarele trei dispute interne, tocmai contracandidatele la calificarea în play-off, Universitatea Cluj, SCM Timişoara şi ICIM Arad, primele două teste fiind ratate.
Au marcat: Jessica January – 23 puncte și 14 recuperări („double-double”), Ashley Morrissette – 14, Ana Radovici – 10, Lejla Omerbasic – 6, Alina Crăciun – 5, Tyshara Fleming – 5, Marta Fodor – 3, Cristiana Cutaș – două; Diana Ignat, Andreea Fleșer, Tania Agache, Alexandra Bobar. Antrenor Manuel Rodriguez.

Sport
Și totuși, Sticla Arieșul Turda nu continuă în Liga 3 | Reprezentantele Albei, toate în Seria a 9-a a eșalonului terț
Dată drept sigură în urmă cu o săptămână, rămânerea în eșalonul terț a Sticlei Arieșul Turda, echipă ce a retrogradat la finele sezonului trecut, la fel ca Unirea Alba Iulia, fiind reprimită pentru a se completa locurile libere din Liga 3, nu mai este de actualitate.
Autoritățile turdene au considerat că timpul este prea scurt pentru a rezolva activitatea fotbalistică, startul stagiunii fiind în 27 august, și au spus “pas” preferând să evolueze în Liga 4. În consecință, Federația Română de Fotbal trebuie să găsească o altă soluție pentru configurarea celor 10 serii în ediția 2022/2023.
În ultimele zile a circulat o variantă conform căreia cele 4 reprezentante din Alba (Metalurgistul Cugir, CS Ocna Mureș, CSM Unirea Alba Iulia și nou-promovata CS Universitatea Alba Iulia) vor fi repartizate tot în Seria 9. În componența acesteia vor mai fi 3 echipe din Mureș (Unirea Ungheni, Avântul Reghin și ACS Tg. Mureș, nou-promovată), două din Bistrița-Năsăud (Gloria Bistrița și Silvicultoru Maieru, nou-promovată) și una din Harghita (AFC Odorheiu Secuiesc). Până la vestea renunțării formației turdene, Sticla Arieșul se regăsea, conform sursei respective în Seria 10 alături de Viitorul Cluj, Sănătatea Cluj, CFR Cluj 2, Minerul Ocna Dej, SCM Zalău, Sportul Șimleu Silvaniei, CSM Satu Mare, Victoria Carei și CSM Sighetu Marmației.
Alte formații vehiculate în lumea fotbalului susțin că echipele din Alba vor avea partenere, în Seria 9, pe cele 3 grupări din Mureș, plus alte trei din Cluj. Lucrurile se vor lămuri în mod oficial spre finele săptămânii viitoare, când este prevăzută o ședință de Comitet Executiv al FRF dar și o etapă în Cupa României, când intră în cursă și 68 de divizionare terțe, prilej potrivit pentru a se “lua pulsul”.
Sport
CS Unirea Alba Iulia, mulțumiri Primăriei municipiului Alba Iulia pentru sprijinul financiar acordat

Sport
CS Unirea Alba Iulia, două reprezentante, Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, la Campionatul European de atletism
Mărșăluitoarele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, sportive legitimate la CS Unirea Alba Iulia, vor concura la Munchen, în cadrul Campionatului European de atletism. E
Este o nouă reprezentare la nivel înalt pentru cel mai important club din Alba, după ce în 22 iulie cele două uniriste au concurat în USA, la Eugene/Oregon, la Campionatele Mondiale de atletism, competiția majoră a acestui an. La Munchen, proba de 35 kilometri marș va avea loc marți, 16 august, iar oboseala unui sezon extrem de istovitor este principalul obstacol pentru cele două sportive.
“Multe nu sunt de spus, pentru că încă nu mă simt refăcută în totalitate după Mondiale. Aceasta o să fie a 5-a cursă de 35 de kilometri la nivel internațional în acest an. Am avut un sezon competițional foarte încărcat și sper doar să ajung la linia de finish cu un timp rezonabil și pe un loc cât mai onorabil”, a declarat Ana Rodean (38 de ani).
Rodean bifează a doua participare: precedenta fiind la Berlin, în 2018, cu o clasare pe locul 19, cu cel mai bun timp al carierei pe 20 kilometri (o oră 33 de minute și 39 secunde).A 25-a ediție a Campionatulul European de atletism face parte din a doua ediție a Campionatelor Europene Polisportive și se va desfășura între 15 și 21 august pe Stadionul Olimpic din München.
La Mondiale, Ana Rodean a terminat pe poziția a 26-a (rezultatul 3:01.29, SB, al doilea timp din carieră) iar colega sa de club a abandonat, din motive medicale, la kilometrul 28. Pentru Mihaela Acatrinei, debutul în arena mondială a însemnat o cursă cu probleme de sănătate, întreaga “aventură” spre USA fiind marcată de multe peripeții.
“Am făcut o greșală, în timpul cursei am luat iarăși un supliment de geluri și activatori, după ce și înaintea startului am apelat la acele suplimente. Asta m-a terminat, începusem bine, eram pe record personal la kilometrul 20, însă ulterior mi-a fost foarte rău, am vomat în câteva rânduri, am fost nevoită să renunț și mi-am revenit cât de cât abia după perfuzii”, a explicat Mihaela.
“M-am întors obosită foc din America, o săptămână am dormit încontinuu. Sper ca în Germania să termin cursa, să nu pățesc ca în USA. Este clar că dacă nu abandonam la Mondiale acum eram mai relaxată”, a punctat Mihaela Acatrinei (27 de ani).
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Sfânta Maria 2022. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o oră
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată
-
Actualitateacum 21 de ore
România, pe locul 2 în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe: Care este cel mai scump oraș
-
Actualitateacum 23 de ore
Focuri de armă într-o localitate din România: Cel puțin o persoană a fost rănită într-un conflict între mai mulți tineri
-
Actualitateacum 24 de ore
Aproape 4.000 de câini din rasa Beagle, salvați dintr-o pepinieră înainte de a ajunge cobai în laboratoarele de testare a medicamentelor
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
11 august 2022, COVID-19 în Alba. 135 de noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Festivalul Roman Apulum, 12-15 august 2022 – PROGRAM: Lupte între daci și romanii, ateliere meșteșugărești, muzică și paradă de noapte cu torțe
-
Curier Județeanacum 19 ore
Tânăr de 27 de ani, din Pianu, prins de polițiști la volanul unei mașini cu numere expirate. S-a ales cu dosar penal