Rămâi conectat

Politică Administrație

Schimb de experienţă între municipiile Alba lulia şi Trondheim, în cadrul unui proiect în domeniul mobilității urbane

Ziarul Unirea

Publicat

în

Municipiul Alba lulia anunţă demararea proiectului „Consolidarea capacităţii administrative prin mobilitate urbană durabilă: parteneriat Alba lulia – Trondheim”, în cadrul căruia participă în calitate de beneficiar alături de partenerul norvegian Municipiul Trondheim.

Proiectul este finanţat prin Fondul pentru Relaţiile Bilaterale la nivelul Programului RO18 – Întărirea capacităţii şi cooperare instituţională între instituţiile publice, autorităţile locale si regionale române şi norvegiene, din cadrul Mecanismului Financiar SEE şi Norvegian 2009-2014. Bugetul total al proiectului este de 177.340 lei, valoare care reprezintă finanţare nerambursabilă de 100% şi care este compusă din 150.739 lei grant şi 26.604 lei cofinanţare naţională. Perioada de implementare este de 4 luni de zile (septembrie – decembrie 2016).

Obiectivul principal al proiectului reprezintă întărirea capacităţii administrative şi dezvoltarea resurselor umane din Municipalitatea Alba lulia în domeniul mobilităţii urbane durabile, prin cooperare şi transfer de expertiză cu Municipalitatea Trondheim.

Proiectele desfăşurate de Municipiul Trondheim în calitate de autoritate publică locală în domeniul mobilităţii urbane sunt gestionate prin intermediul parteneriatului Greener Trondheim. Acest proiect de parteneriat beneficiază de un ansamblu de finanţări, din surse variate (publice şi private), care totalizează 15 miliarde de coroane norvegiene (echivalentul a 1,5 miliarde de euro) pe parcursul a 15 ani. Jumătate din acest buget este rezervat pentru întreţinerea drumurilor publice, în timp ce cealaltă jumătate este alocată mijloacelor de transport ecologice: transport în comun, biciclete, acţiuni vizând siguranţa în trafic şi reducerea poluării fonice din străzi. Efectele programului sunt vizibile în Trondheim, dovada fiind faptul că au fost identificate şi prioritate un număr de 230 de proiecte, dintre care 120 sunt în faza de implementare sau au fost deja finalizate.

Valoarea adăugată pe care partenerul norvegian o aduce acestui proiect reprezintă acordul de parteneriat Greener Trondheim privind transportul sustenabil dintre Municipiul autoritatea regiunii Sor-Trondelag şi Administraţia Norvegiană a Drumurilor Publice, care susţin financiar şi administrativ proiecte de investiţii în domeniul drumurilor locale publice, transportului public, protecţiei mediului înconjurător, siguranţei în trafic, precum şi dezvoltării de infrastructură pentru biciclişti şi pietoni. Astfel, prin intermediul acestui proiect, Municipiul Alba lulia va putea beneficia de expertiza şi experienţa personalului de specialitate din cadrul Municipiului Trondheim, prin organizarea a două sesiuni de lucru privind mobilitatea urbană care se vor organiza în Alba lulia şi în Trondheim, de-a lungul perioadei de implementare a proiectului.

Transferul de expertiză şi know-how în domeniul mobilităţii urbane eficiente în rândul administraţiei publice locale va contribui la dezvoltarea cunoştinţelor reprezentanţilor Municipalităţii Alba lulia, iar ghidul de bune practici, care va fi realizat în colaborare cu partenerul norvegian în urma sesiunilor de lucru, va sta la baza proiectelor locale viitoare privind mobilitatea urbană şi va fi axat pe dezvoltarea echilibrată şi integrată a tuturor formelor de transport de la nivel local, inclusiv transportul public şi privat, de pasageri şi de marfă, motorizat şi nemotorizat, deplasare şi parcare.

Proiectul va contribui la dezvoltarea durabilă a municipiului Alba lulia, prin îmbunătăţirea factorilor de mediu la nivel local în contextul schimbărilor climatice majore care afectează comunitatea, precum şi în contextul creşterii poluării fonice şi a aerului, a dependenţei de petrol şi mai ales a sănătăţii publice. Proiectul răspunde astfel unei nevoi identificate la nivelul municipiului Alba lulia prin Barometrul comunitar local, respectiv satisfacerea nevoilor de mobilitate ale cetăţenilor pentru o mai bună calitate a vieţii.

„Suntem hotărâţi să dăm atenţia cuvenită oricui a demonstrat deja ceva în domeniul mobilităţii, iar cei din Trondheim au lustruit si şlefuit acest concept nu doar în teorie, ci si în practică. A pune Alba lulia în lumina discuţiilor sincronizate cu experienţa altora înseamnă a face setările cele mai bune pentru startul unei transformări ce ne va folosi tuturor. Trondheim este locomotiva mobilităţii, maternitatea unora dintre cele mai bune exemple despre cum se aplică în practică, adaptat si calculat cum numai norvegienii ştiu să o facă, lucruri la care alţii visează cu ochii deschişi. Să transformi un oraş în favoarea locuitorilor prin tot ce înseamnă mobilitate înseamnă timp. Din fericire ştim să combinăm teoria cu practica, iar toate proiectele noastre vor aduce albaiulienii contemporani cu reuşita şi în această privinţă” a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba lulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea