Rămâi conectat

Curier Județean

Șapte persoane care au participat la o petrecere de aniversare în comuna Șona, AMENDATE de polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat peste 400 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 217 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 192 de mijloace de transport, din care 63 de mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate 4.408 de persoane și au fost făcute verificări la 292 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 506 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 25 care nu au respectat restricțiile de deplasare, 7 care au participat la activități în spațiul public/privat/închis și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale unor operatori economici, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie” Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir au organizat duminică, 21 aprilie 2024, o nouă acțiune de ecologizare, în mai multe zone din oraș. Spre surprinderea bikerilor, în zonele pe care aceștia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea