Rămâi conectat

Actualitate

Șapte categorii de personal medical, excluse de la majorări. Mesajul unui medic pentru ministrul Sănătății, Sorina Pintea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Şeful secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului din Braşov, Dan Grigorescu, îi cere, ministrului Sănătății să redefinească ”echipa medicală” și îi transmite că actul medical nu e susținut doar de medici și asistenți, susținând că șapte profesii medicale au fost excluse de la majorări.

Infirmierii, brancardierii, farmaciștii, biologii, chimiștii, psihologii clinicieni și kinetoterapeuții sunt categoriile profesionale excluse de la măririle salariale, din desconsiderare sau pentru că au fost uitate, a scris medicul Dan Grigorescu, sâmbătă, pe contul său de Facebook, într-un mesaj public pe care îl transmite ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

”Cum doamna Ministru al Sănătății Sorina Pintea nu este cadru medical, îmi permit să îi transmit public o precizare de importanță vitală pentru viitoarele decizii pe care va fi obligată, cu siguranță, să le ia în viitorul apropiat. Doamnă Ministru, actul medical nu este și nu poate fi susținut doar de medici și de asistenții medicali! Actul medical, de la începutul până la finalizarea lui, nu poate exista în afara ECHIPEI MEDICALE! Iar echipa medicală este o piramidă în care medicii și asistenții medicali formează doar partea ei dinspre vârf! La baza acesteia, trudind în cea mai mare parte anonim în raport cu pacientul stau, pe lângă infirmierele și brancardierii pe care cei care i-au exclus de la măririle salariale au făcut-o din desconsiderare (Dă-i naibii, că d’ăștia se găsesc oricând! Doar nu au nevoie de studii ca să șteargă la fund bolnavii, să curețe prin saloane sau să împingă targa!), mai stau și alte categorii de personal medical. Acestea din urmă nici măcar nu au fost desconsiderate în gândirea bucății medicale din Legea salarizării. Au fost, mai grav, UITATE! Ceea ce înseamnă o desconsiderare și mai mare! E vorba despre FARMACIȘTII, BIOLOGII, CHIMIȘTII, PSIHOLOGII CLINICIENI și KINETOTERAPEUȚII din spitale. Le-am scris denumirea meseriei cu majuscule pentru că merită toată considerația noastră. Și a medicilor curanți, dar, mai ales, a pacienților!”, a scris șeful secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, Dan Grigorescu.

La începutul mesajului său, medicul Dan Grigorescu îi cere Sorinei Pintea să redefinească ”echipa medicală” deoarece aceasta este o prioritate majoră a momentului.

”Și, doamnă Ministru, vorbim despre personal medical CU STUDII SUPERIOARE! Cu FACULTATE, doamnă Ministru! Pe care dacă îi pierdem din sistem, ne ducem dracului, începând cu actul medical și terminând, din păcate, cu pacienții! Așadar, dacă tot ați declarat că veți iniția noi discuții cu privire la haosul de nedescris al retribuirii muncii în sănătate care a determinat inclusiv frustrări mai mult decât dureroase (invalidante psihologic chiar!) pentru o majoritatea categoriilor de personal din sistem, începeți cu redefinirea conceptului de <echipă medicală>, doamnă Ministru Sorina Pintea. Ca să știți măcar despre cine vorbiți când ne <măriți salariile> sau ne <recalibrați> sporurile. Pentru că asta e, cred eu, prioritatea majoră a momentului în abordarea sistematică a subiectului!”, a mai scris medicul.

De asemenea, el mai precizat că mai rămân de integrat în conceptul de ”echipă medicală cei din birourile internări-externări” și nici ei nu trebuie uitați.

Medicul a mai scris că deliberat nu a adus în discuție personalul TESA deoarece are convingerea că toate ar trebui să fie tratat identic conceptual în cadrul sistemului bugetar național.

”Altfel spus, de la cel mai valoros economist și până la ultimul muncitor necalificat, abordarea să fie unitară. Dar, cu scuzele de rigoare, asta nu mai intră în sfera mea de interes”, a încheiat medicul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea