Rămâi conectat

Actualitate

SANITAS se pregătește de proteste și anunță un miting de amploare pe 19 octombrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Federația Sanitas se pregătește de proteste și de un miting de amploare pe 19 octombrie. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite și de propunerea referitoare la transferarea contribuțiilor de la angajator la angajat.

„Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât câteva mișcări de protest în luna octombrie. Vom începe cu strângerea de semnături pentru o posibilă grevă, dar până atunci vom încerca câteva pichetări la sediul ministerelor Finanțelor, Sănătății și Muncii, în săptămâna 2-6 octombrie. Vrem să organizăm un mare miting în data de 19 octombrie, unde estimăm să avem în jur de 15-20.000 de participanți”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, președintele Federației sindicale SANITAS București, Viorel Hușanu.

Liderul sindical susține că a decis pichetarea ministerelor din două-trei motive importante, care au „un impact devastator în sistemul de sănătate și asistență socială”.

„În principal sunt două-trei motive, dar foarte importante, care au impact devastator în sistemul de sănătate și asistență socială. Lista este însă foarte lungă. Cele două-trei importante sunt limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite, iar așa cum am spus încă din luna mai, când încă nu se publicase în Monitorul Oficial, Legea salarizării, care duce clar la scăderi de venituri în sănătate, pentru că spitalele mari nu se vor putea închide pe acest 30%, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Sănătății. De asemenea, tichetele de masă vor dispărea de la 1 ianuarie, chiar dacă se spune că de la 1 decembrie 2018 se va acorda acea normă de hrană. Oamenii nu pot trăi cu promisiunea că între ianuarie și decembrie anul viitor nu vor lua nimic. . Al treilea motiv este posibila trece a contribuțiilor de la angajator la angajat. Aceasta, după calculul nostru, pentru fiecare categorie profesională în parte va duce la scăderi de venituri”, a explicat Hușanu.

De asemenea, în ceea ce privește voucherele de vacanță, liderul sindical a precizat că singura unitate sanitară din București care le poate acorda este Spitalul Colțea, deoarece tichetele sunt incluse în bugetul unității.

Hușanu a mai precizat că nemulțumirile sindicaliștilor din sănătate vizează și proiectul legislativ prin care se încearcă scoaterea sindicatelor în afara Consiliilor de Administrație și lipsa unui contract colectiv de muncă.

„Suntem nemulțumiți și de faptul că nu avem contract colectiv de muncă, iar ministrul Sănătății nu ne bagă în seamă, că e mai mult plecat și nu își găsește timp. Domnul ministru Bodog a recunoscut că nu pot fi acordate sporurile pe specialități, deși primul ministru, ieri, într-o ședință cu reprezentanții confederațiilor sindicale, a spus că nu știa despre acest lucru. Se pare că nu există comunicare între ministrul Sănătății și premier”, a adăugat președintele SANITAS București.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul În jur de 4 milioane de seniori nu vor primi pensiile până de paște sau doar după paște, datorită poștei române care va avea un program special în următoare minivacanță. Livrarea acestora va începe pe 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea