Rămâi conectat

Cultură Educație

Sancţionat pentru supradeclararea terenului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Producătorul agricol Aurel Marc, din comuna Vadu Moţilor, ne-a cerut sprijinul pentru a afla din ce cauză nu mai primeşte subvenţia pe suprafaţă de la APIA Alba, din campania 2008. Cititorul nostru ne-a pus la dispoziţie o copie a unei decizii din 29.07.2009, înregistată la Centrul Local APIA Câmpeni în 9 februarie 2010, precizând însă în scrisoarea care o însoţeşte că i s-a spus că mai trebuie să sosească o decizie, cu toate că şi aceasta ar fi fost valabilă. Potrivit documentului primit, Aurel Marc ar fi avut de încasat  de la APIA pentru campania 2008 un rest de plată de 4.651,29 lei, pentru o suprafaţă totală declarată de 4,38 hectare, iar după recuperarea sancţiunilor multianuale, de 719,65 lei, ar mai fi rămas să încaseze 3.966,01 lei. Agricultorul susţine că nu i-au fost viraţi însă aceşti bani în contul de la Banca Transilvania. Felicia Hondola, directorul APIA Alba, împreună cu specialiştii instituţiei, a desluşit iţele acestei nemulţumiri. Astfel, ne-a înmânat un exemplar al noii decizii, emise de Centrul Local Câmpeni în 8.10.2009, cu toate anexele aferente, prin care stabileşte pentru Aurel Marc sancţiuni multianuale de 1.642,91 lei, din cauza supradeclarării, cu peste 50 la sută, a suprafeţei pentru care a solicitat subvenţii, penalizări care trebuie încasate în cel mult 3 ani. Astfel, el a cerut subvenţi pentru 4,38 hectare, iar suprafaţa determinată de APIA a fost de numai 2,88 ha, diferenţa dintre suprafaţa declarată şi cea determinată depăşind 52 la sută. Aceasta este explicaţia pentru care Aurel Marc, nu numai că a fost exclus de la plată, dar în loc să încaseze subvenţiile va trebui să plătească sancţiuni multianuale. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]

Citește mai mult

Cultură Educație

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea