Societate
Sâmbătă şi duminică, Fiii satului – ediţia I, la Căpâlna
Asociaţia „Mărginenii – pentru o Românie autentică într-o Europă multiculturală”, în parteneriat cu primăria comunei Săsciori, Consiliul local Săsciori şi Parohia ortodoxă Căpâlna invită pe toţi fiii satului şi iubitorii de frumos la sărbătoarea „Fiii satului” – ediţia I 2012, care va avea loc sâmbătă şi duminică (7 – 8 iulie) la Căpâlna, pe Valea Frumoasei.

Ştirea Ta
ȘTIREA TA| „Pană” de curent în comuna Șpring: Patru sate, fără energie electrică. „O să-mi cumpăr generator, așa ceva nu este posibil”
ȘTIREA TA| „Pană” de curent în comuna Șpring: Patru sate, fără energie electrică. „O să-mi cumpăr generator, așa ceva nu este posibil”
Satele aparținătoare comunei Șpring, din județul Alba, au rămas „pe întuneric”, după ce o linie de curent a fost ruptă de un castan, pe o stradă din proximitatea gării din satul Cunța.
Astfel satele Cunța, Șpring, Drașov și Vingard, la momentul redactării articolului, nu beneficiază de serviciul de alimentare cu energie electrică, deși incidentul ce a condus la această situație s-a petrecut în cursul nopții de 26 mai 2022, în jurul orei 02:00.
„O să-mi cumpăr generator, așa ceva nu este posibil”, declară pentru ZiarulUnirea.ro un localnic. Bărbatul înțelege incidentul, dar nu poate să înțeleagă de ce pentru o singură linie afectată curentul a fost întrerupt în toată comuna, de ce nu există separatoare în sistemul de furnizare a energiei electrice și mai mult de atât nu poate să înțeleagă de ce o intervenție de remediere, pe care o consideră accesibilă din punct de vedere tehnic, durează într-atât de mult.
*Nota: fotografie cu caracter ilustrativ din arhiva ZiarulUnirea.ro
Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Intervenție „de urgență” la fântâna din Piața Cetății din Alba Iulia: ISU și Salvamont au ajutat la scoaterea mizeriei și sticlelor aruncate în ea
Intervenție „de urgență” la fântâna din Piața Cetății din Alba Iulia: ISU și Salvamont au ajutat la scoaterea mizeriei și sticlelor aruncate în ea
Fântâna din Piața Cetății din Alba Iulia a avut parte astăzi, 25 mai, de o curățenie mult așteptată, din partea autorităților.
Cu ajutorul ISU și Salvamont Alba, unul dintre reperele cetății noastre a căpătat un „suflu” de curățenie în interiorul acesteia, înainte de începerea oficială a verii.
Lipsa de educație a unor persoane a transformat unul dintre reperele turistice din Cetatea Alba Iulia într-o ghenă de gunoi.
Chiar dacă în proximitate există coșuri de gunoi, anumite persoane dau dovadă de lipsă de civilizație și aruncă deșeuri în fântâna din Piața Cetății.
Fântână este „inundată” de gunoaie și nici măcar instalarea unui grilaj deasupra acesteia nu i-a împiedicat pe anumiți indivizi să își bată joc de banii publici investiți în acest obiectiv.
Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| „ATENȚIE, zonă frecventată de urși”: Noul semn instalat pe pista de biciclete de pe dealul Mamut din Alba Iulia
„ATENȚIE, zonă frecventată de urși”: Noul semn instalat pe pista de biciclete de pe dealul Mamut din Alba Iulia
Pe pista de biciclete de pe dealul Mamut, în Alba Iulia, a fost montat un semn menit să îi avertizeze pe trecători că zona este una frecventată de urși.
În urmă cu două săptămâni, primăria municipiului Alba Iulia a atenționat cetățenii că prezența unor urme de urs, au fost semnalate în cursul zilei de joi, 12 mai, în zona pădurii Mamut și în zona Parcului Dendrologic.
„În cursul zile de 12 mai, a fost semnalată prezența unor urme de urs, în zona pădurii Mamut, și în perimetrul pistei de biciclete din apropierea Parcului Dendrologic.
Atenționăm cetățenii din Alba Iulia și împrejurimi, doritori de drumeții, plimbări și picnic, să evite această zonă în perioada următoare, pentru siguranța lor. Sporiți atenția și nu vă expuneți riscurilor, iar dacă observați apariția animalelor sălbatice în apropierea dumneavoastră, apelați serviciul unic de urgențe 112″, au transmis reprezentanții primăriei municipiului Alba Iulia.
-
Ştirea zileiacum 4 ore
UPDATE FOTO| Alertă în Alba: Femeie de 58 de ani din Ciuruleasa, dată DISPĂRUTĂ: A fost găsită în timp ce se deplasa pe DN 74
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
La vară vom putea face baie la Complexul Balnear de la Ocna Mureș. Silviu Vințeler: „Dacă vreți să îmbinați tratamentul cu distracția aici puteți face asta”
-
Ştirea Taacum 23 de ore
FOTO ȘTIREA TA| „ATENȚIE, zonă frecventată de urși”: Noul semn instalat pe pista de biciclete de pe dealul Mamut din Alba Iulia
-
Actualitateacum 22 de ore
A murit Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului: La vârsta de 13 ani a fost deportată în Transnistria
-
Ştirea zileiacum 10 ore
L-AȚI VĂZUT? Alertă în România: Polițiștii caută un bărbat suspectat că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp
-
Ştirea zileiacum 4 ore
FOTO VIDEO| „CADOUL” primit de un diriginte din Alba, din partea elevilor săi, cu ocazia încheierii clasei a XII-a: „Avea nevoie de un tuning”
-
Ştirea Taacum 22 de ore
FOTO ȘTIREA TA| Intervenție „de urgență” la fântâna din Piața Cetății din Alba Iulia: ISU și Salvamont au ajutat la scoaterea mizeriei și sticlelor aruncate în ea
-
Curier Județeanacum 8 ore
FOTO| Imagini inedite în Apuseni: Un RÂS, surprins tolănit la soare în zona Dealul Piciorului
-
Curier Județeanacum 10 ore
FOTO| Șofer din Alba, judecat pentru ucidere din culpă: A provocat un accident soldat cu decesul fiului său. Ce a hotărât Judecătoria Aiud
-
Actualitateacum 9 ore
Pensiile de stat și salariu minim vor crește substanțial în Rusia de la 1 iunie 2022. Anunțul președintelui Vladimir Putin
-
Actualitateacum 21 de ore
Ungaria taxează companiile cu profituri mari: Încasările merg către armată şi plata energiei
-
Actualitateacum 12 ore
Amânarea ratelor la bănci, în actualul context economic: Cine poate amâna plata. Anunțul ministrului de Finanțe, Adrian Câciu