Rămâi conectat

Actualitate

SÂMBĂTĂ: Se redeschide circulația auto pe Transfăgărășan. Pericol de căderi de stânci și pietre pe unele porțiuni de drum

Alexandra Mates

Publicat

în

Transfagarasan, poza de sus de la Balea LacDrumul Naţional 7C, Transfăgărăşanul va fi deschis circulaţiei auto sâmbătă, 18 iunie, mai devreme decât în fiecare an, a anunțat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Totodată, CNADNR precizează că pe anumite porţiuni există pericolul de căderi de stânci, pietre şi viituri. 

Sâmbătă, (18.06.2016), începând cu ora 07:00, se deschide circulaţia rutieră şi pe sectorul închis pe timp de iarnă pe DN 7C, Transfăgărăşan, km 104+000 (Piscu Negru) – km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă).

În acest an conducerea CNADNR, determinată de condiţiile meteo favorabile, a decis ca întrunirea comisiei de analiză pentru Transfăgărăşan să se facă mai devreme, cerându-i comisiei punctul de vedere cu privire la posibilitatea deschiderii acestui drum naţional înainte de termenul prevăzut în regulamentul de funcţionare (1 iulie).

„În urmă cu două săptămâni, Comisia de analiză a Trasfăgărăşanului a început verificările în vederea dechiderii traficului rutier pe DN 7C. În acest an, condiţiile meteo ne-au ajutat să deschidem mai devreme drumul spre Bâlea Cascadă. Încă mai este zăpadă, dar drumul este curat, tocmai bun de parcurs. După cum s-a observat în ultima perioadă, vremea nu a mai fost atât de aspră şi astfel am putu lua în calcul deschiderea mai devreme a Transfăgărăşanului în condiţii de siguranţă a circulaţiei.
Având în vedere importanţa şi frumuseţea acestui drum naţional, Compania a decis încă de anul trecut, realizarea unui Studiu de fezabilitate, ce are ca temă menţinerea circulaţiei pe toată durata anului. Din păcate, procedura a fost anulată.

În prezent, lucrăm la documentaţia necesară reluării acestei proceduri de licitaţie. În aceste condiţii, după modernizare, Transfăgărăşanul va deveni practicabil în orice anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort”, a declarat Cătălin Homor, directorul CNADNR.

PERICOL de căderi de stânci și pietre, pe anumite porţiuni de drum

CNADNR precizează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre şi viituri sunt între km 56+700-km 116+000 si km 117+100-km 132+800. Cele mai periculoase zone sunt următoarele:
– km 59+800-km 60+500; – km 117+100-km 118+200
– km 61+100-km 62+450; – km 119+200-km 119+500;
– km 87+000-km 95+000; – km 124+900-km 126+000;
– km 110+200-km 110+600; – km 128+500-km 129+000;
– km 115+300-km 116+000; – km 132+700-km 132+800.

Aceste sectoare sunt semnalizate corespunzător. Pe aceste sectoare de drum nu se recomandă staţionarea.

Menţionăm că pe sectorul cuprins între km 104+000 şi km 130+800 este interzisă circulaţia pe timpul nopţii în intervalul orar 21:00 şi 07:00, transmite CNADNR.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea