Sâmbătă, ora 11.00, pe “Cluj Arena”, tradiționalul amical “U” Cluj – Metalurgistul Cugir
Sâmbătă, ora 11.00, pe “Cluj Arena” se dispută tradiționalul meci amical dintre “U” Cluj și Metalurgistul Cugir.
Este un test de lux pentru gruparea de sub Drăgana, “șepcile roșii” fiind la ultima repetiție înaintea startului Ligii a 2-a (săptămâna viitoare, acastă cu SSU Poli Timișoara). Anul trecut, la debutul lui Gabi Tamaș sub comanda fostului unirist Adrian Falub și a lui Mario Boldea la CSO Cugir, studenții s-au impus cu scorul de 3-1 (1-1), golul oaspeților fiind reușit de M. Lupu. Preluată de Erik Lincar, divizionara secundă a susținut de curând, la Galtiu, un meci amical cu Viitorul Șelimbăr, câștigat cu scorul de 4-0. Cugirenii au disputat o primă întâlnire de verificare, acasă cu Retezatul Hațeg, scor 5-1 și de luni, 26 iulie vor intra în cantonament centralizat la domiciliu, până în 6 august.
*Itu: “Căutăm juniori”
Lucian Itu, antrenorul jucător al divizionarei terțe, susține că principalele ținte în perioada de transferuri sunt jucătorii tineri, pentru a completa lotul din acest punct de vedere.
“Căutăm, căutăm, discutăm cu diverse formații, dar deocamdată nu am reușit să găsim soluții viabile”, a spus “principalul” celei mai bune echipe din Alba în sezonul anterior (campioana Seriei a 9-a și participantă la barajul de promovare).
Momentan, Cugirul contează pe R. Opric și R. Voicu (n. 2002), Al. Rus și L. Contra (n. 2001), localnicii Perjeriu (2004) și Andriuc (2004), abia promovați la prima echipă. Singura noutate este revenirea mijlocașului Mihai Codrea (fost component al Cugriului) de la ASC Dumbrăvița (unde a evoluat în ultimele trei sezoane), în vreme ce la D. Popa (Florești) s-a renunțat. Mai sunt fixate dublele cu CS Ocna Mureș (31 iulie și 21 august) și Sticla Arieșul Turda (vineri, 6 august și 14 august), fostele colege din Seria a 9-a, pentru ca în 11 august cugirenii să intre în turul secund al Cupei României
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]