Sâmbătă, ora 11.00, FC Unirea Alba Iulia – CS Mioveni
Scurcircuitată serios în Banat, Unirea Alba Iulia are şansa reabilitării sâmbătă într-un hop important, pe „Cetate” împotriva fostei prim-divizionare CS Mioveni, meci din cadrul etapei a 5-a din seria vestică (ora 11.00, televizat pe Dolce Sport 2, observator A. Daicu Suceava). Argeşenii, eliminaţi din Cupa României de CS Severin, au înregistrat numai remize în actuala stagiune în compania unor adversari bine cotaţi, gen FC Bihor, UTA Arad sau ACS Poli Timişoara. Antrenorul Mihai Ianovschi are în efectiv „nume grele”, jucători experimentaţi precum R. Dănălache, I. Stancu, M. Olteanu, E. Dică, Mărgăritescu, L. Răduţă, Neaga sau Năstăsie şi cu siguranţă că gruparea din Argeş nu concepe să plece fără puncte de la Alba Iulia. De cealaltă parte, criza financiară a devenit deja o obişnuinţă pentru „alb-negri”, elevii lui Gherman fiind deja împăcaţi cu multitudinea restanţelor contractuale. Cu două victorii la activ pe propria arenă, uniriştii sunt în faţa celui mai dificil oponent într-un meci intern, problemele de lot fiind în continuare la ordinea zilei în tabăra albaiuliană, din care vor absenta A. Ianc, Neguţ, I. Stan (nerefăcuţi), M. Găldean (nelegitimat) şi Contor (ce şi-a depus memoriu să devină liber de contract!). „Venim după o înfrângere la Timişoara şi întâlnim un adversar ce a jucat în prima ligă, cu fotbalişti foarte experimentaţi. Ne dorim să luăm cele trei puncte, dar important va fi să nu pierdem şi, recunosc că ne-ar mulţumi şi un egal”, a declarat Stelian Gherman înaintea confruntării cu gruparea al cărui component a fost Bumbac timp de 6 luni în 2011.
Fără prime şi Pascal!
Echipierii albaiulieni evoluează fără prime şi în acest joc, la fel ca şi în toate din acest campionat, împlinindu-se aproape un an de când Bucurică şi compania nu şi-au încasat recompensele cuvenite. Tehnicianul unirist crede că propria echipă poate profita de oboseala adversarilor angrenaţi pe două fronturi. „Noi ne-am bucura să ne primim restanţele contractuale, n-avem prime de joc. Logic este un avantaj faptul că CS Mioveni a disputat un joc greu la Severin în Cupă şi a mizat pe întregul lot, dar nu eşti dinainte învingător, doar intrând în teren”, a conchis Gherman. Principalul ardelenilor a recunoscut că va miza în acest joc, între buturi, tot pe serviciile tânărului Tiut. „Chiar dacă multă lume afirmă că Tiut a greşit la Timişoara, deocamdată tot pe el îl voi titulariza. Pascal a revenit de puţin timp la echipă, abia a intrat în a doua săptămână de pregătire”, a încheiat principalul Unirii.
Echipa probabilă: Tiut – Potopea, Schuller, Bumbac, Bucurică – Cl. Oara, M. Oprea, Istrate, M. Petrescu – S. Mureşan, Mândruşcă.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]