Rămâi conectat

Actualitate

Salarii mai mari în sănătate de la 1 octombrie. Ministrul Muncii: ”Vom avea un sistem medical plătit adecvat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

sanatateMinistrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a afirmat, luni seara, după discuțiile cu sindicaliștii din Sănătate, că după 1 octombrie 2016 salarizarea în sistemul medical va fi mai adecvată, ”mai aproape de principiile acestei profesii”.

„Discutăm aici de echitate în sistemul sanitar. Ordonanța 20, pe lângă creșterea salariilor, mai ales pentru zona de rezidenți și la bază, a reașezat niște inechități care erau de neînțeles în acest sistem. Completăm acum prin această măsură pe care am agreat-o împreună (…) prin a aduce și gărzile la un nivel corect de remunerare. Eu cred că după 1 octombrie, fără să avem pretenția că putem să ne comparăm cu Vestul Europei, vom avea un sistem medical plătit mai adecvat, mai aproape de principiile aceste profesii. Cred că este un mesaj important care însă la rândul său are o așteptare și anume să vedem o reformă a sistemului de sănătate, să vedem practic răspunsul în zona sistemului și eliminarea risipei, eficientizarea acestui sistem”, a spus Pîslaru, citat de Agerpres.

El a anunțat că la sfârșitul lunii august — începutul lunii septembrie vor avea loc primele „sub-consultări” pe Legea salarizării unitare.

„Personalul administrativ, mai ales funcțiile comune care nu sunt în domeniul medical, sunt și din învățământ și din administrația publică, vor fi tratate în Legea salarizării unitare și va exista o familie întreagă ocupațională care va fi reașezată după aceste principii de echivalare pe care le-am avut în Legea 284 și care nu au fost aplicate niciodată”, a explicat el.

Întrebat despre buget, Pîslaru a spus că a propus un buget multianual, de 4-5 ani, și prin urmare va fi un proces etapizat.

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas, ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi ai Federaţiei Hipocrat au semnat, luni, alături de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi de ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, o declaraţie comună prin care au convenit că, de la 1 octombrie, va creşte plata gărzilor suplimentare, prin raportarea la salariul de bază majorat.

„În urma întâlnirii de astăzi, 8 august 2016, reprezentanţii Federaţiei Sanitas, ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi ai Federaţiei Hipocrat, împreună cu ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu şi ministrul Muncii Dragoş Pîslaru, apreciază că oferta făcută medicilor de creştere a salariilor conform OUG 20/2016 şi de creştere a plăţii gărzilor suplimentare, de la 1 octombrie, prin raportarea la salariul de bază majorat este un pas important către normalizarea remuneraţiei în sectorul sanitar”, se arată în declaraţia comună.

Cei cinci semnatari ai declaraţiei mai arată că majorarea plăţii gărzilor va fi implementată imediat ce Guvernul va putea emite ordonanţe. „Creşterea plăţii gărzilor este un angajament ferm şi va fi implementat prin Ordonanţă de Urgenţă de îndată ce Executivul va putea emite din nou acest tip de act normativ. Termenul pentru definitivarea paşilor legislativi este data de 1 octombrie”, scrie în declaraţie.

sursa: Agerpres, adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025 | Anunț de ultimă oră pentru cei ce ies la pensie. Greșeala care taie adânc din banii de pensie ai românilor trecuți de 55 de ani 

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PENSII 2025 | Anunț de ultimă oră pentru cei ce ies la pensie. Greșeala care taie adânc din banii de pensie ai românilor trecuți de 55 de ani Anunț de ultimă oră pentru cei care ies la pensie. Alegerile pe care le facem pentru momentul când ieşim la pensie se numără printre cele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea