Rămâi conectat

Ştirea zilei

S-a încheiat judecata în cazul crimei din parcarea unui local din Sebeș: Judecătorul are de ales între trei variante

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Judecătorul va avea de ales între trei variante susținute de părțile din proces: omor în variantă simplă, omor simplu cu circumstanța provocării și omor calificat cu premeditare

Tribunalul Alba a finalizat luni, 21 ianuarie, procedura de judecată în unul dintre cele mai controversate dosare de omor din ultimii ani. Este vorba despre crima ce a avut loc în data de 12 mai 2018, în parcarea unui local din Sebeș.

Un tânăr în vârstă de 32 de ani (Bercuciu Adrian) a fost ucis cu o lovitură de cuțit în inimă de un alt bărbat, de 37 de ani (Stancu Valer). Cei doi se cunoșteau de mai mulți ani, ambii fiind originari din comuna Pianu, dar au devenit ”dușmani” în 2016, după un scandal ce a avut loc la o petrecere. Inculpatul a recunoscut fapta și a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru comiterea infracțiunii de omor.

La ultimul termen al procesului au fost exprimate trei poziții diferite. Procurorul a solicitat condamnarea lui Stancu Valer pentru comiterea infracțiunii de omor în formă simplă așa cum s-a reținut în rechizitoriu, cu recunoașterea faptei de către inculpat.

Procurorul a precizat că nu se pot reține provocarea și premeditarea, omorul având loc în urma unui conflict spontan ce a izbucnit între cei doi pe terasa localului din Sebeș, iar în urma încăierării ce a urmat victima a fost înjunghiată cu un cuțit de către bărbatul trimis în judecată.

Stancu Valer a solicitat, prin apărător, reținerea faptei de omor simplu, dar și a circumstanței atenuante a provocării care ar fi venit din partea victimei, făcându-se referire la declarațiile unui martor ce se afla împreună cu Stancu Valer la momentul respectiv și care a spus că victima a fost cea care a început scandalul.

De cealaltă parte, avocatul părților civile a solicitat agravarea faptei prin schimbarea încadrării juridice în omor calificat cu premeditare. Acesta și-a justificat solicitarea prin ceea ce a declarat inculpatul în faza de urmărire penală, respectiv că purta cuțit cu el doar atunci când venea la Sebeș. În ultimul său cuvânt, inculpatul a susținut și el varianta că nu a urmărit să se întâlnească cu victima atunci când a ajuns la Sebeș, în ziua respectivă.

Instanța a rămas în pronunțare și va lua o primă decizie în acest dosar peste două săptămâni. Tot ieri, judecătorul de la Tribunalul Alba a decis prelungirea mandatului de arest preventiv emis pe numele inculpatului.

Potrivit procurorilor, între victimă și Stancu Valer, care s-au întâlnit în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului) care i-a cauzat decesul.

Autorul crimei este originar din comuna Pianu dar locuia de mai mulţi ani în localitatea Năvodari din judeţul Constanţa. După ce a înjunghiat victima, agresorul a fugit şi s-a predat după circa trei ore la Poliţia Alba Iulia. Rudele victimei, soţia şi ceilalţi membri ai familiei acestuia, au solicitat acordarea de daune civile în valoare de 500.000 de euro şi a unor daune materiale cifrate la 30.000 de lei.

În noaptea care a urmat crimei, o cabană din Pianu care aparținea lui Stancu Valer a fost incendiată de persoane necunoscute. Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere, care nu a fost finalizat până în prezent.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea