Rămâi conectat

Actualitate

Romsilva a montat 177 de camere de monitorizare pentru a preveni tăierile ilegale de pădure. Mai este nevoie de încă 1600

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Romsilva a montat 177 de camere de monitorizare pentru a preveni tăierile ilegale de pădure. Mai este nevoie de încă 1600

Romsilva anunţă că a montat 177 de camere de monitorizare pentru prevenirea tăierilor ilegale în fondul forestier administrat, necesarul estimat fiind de peste 1.600. Unele dispozitive verifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor care circulă pe drumurile forestiere din pădurile de stat.

”Pentru a preveni tăierile ilegale în fondul forestier de stat şi transporturile ilegale de masă lemnoasă, direcţiile silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au instalat, până în prezent, 177 de camere video de monitorizare, pe drumurile forestiere administrate”, a transmis, joi, Romsilva, într-un comunicat de presă.

O parte din aceste camere video sunt de tipul Licence Plate Recognition (LPR), care identifică şi verifică automat numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care circulă pe drumurile forestiere din pădurile de stat, permiţând verificarea transporturilor de masă lemnoasă, precum şi trasabilitatea lemnului exploatat din pădurile proprietatea publică a statului.

Acces la aceste sisteme video au şi organele de poliţie, în unele cazuri, în baza unor protocoale de colaborare.

Cele mai multe sisteme video au fost instalate la direcţiile silvice Caraş – Severin, Botoşani, Mureş, Bacău, Braşov, Hunedoara, Sibiu, Maramureş, Suceava şi Vâlcea.

”Procesul de implementare a acestor sisteme video este în desfăşurare, la nivelul tuturor direcţiilor silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva fiind identificat un necesar de 1.603 sisteme de monitorizare video în fondul forestier de stat şi pe drumurile forestiere. Amplasarea lor se va face în zonele cu risc la sustragerea de material lemnos, identificate de specialiştii Romsilva”, a mai transmis Romsilva.

Se intenţionează ca, pe viitor, aceste sisteme video să fie conectate la sistemul informatic SUMAL 2.0, printr-o investiţie prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, acestea putând astfel să monitorizeze în timp real transporturile de lemn recoltat din pădurile de stat şi să emită alerte dacă aceste transporturi de masă lemnoasă nu deţin avizele legale.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E și România prima în UE: Cel mai mare decalaj între românii foarte bogați și săracii lipiți pământului

Unirea Ziarul

Publicat

în

E și România prima în UE: Cel mai mare decalaj între românii foarte bogați și săracii lipiți pământului România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele mici în rândul populaţiei, potrivit unui Infografic Monitorul Social, un proiect al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România, care citează date Eurostat din 2022. Conform […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea