Rămâi conectat

Actualitate

Românii vor primi SMS când le expiră pașaportul. Sistemul de notificare devine funcțional din 7 martie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sistemul de notificare a cetățenilor români cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul va deveni funcțional începând de miercuri, 7 martie, cu sprijinul Companiei Naționale Imprimeria Română, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, deţinătorii de paşapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informaţi că le expiră paşaportul, cu una până la trei luni înainte.

Prin acelaşi mesaj, cetăţenii vor fi încurajaţi să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de aşteptare din perioada de vară.

Textul mesajului va fi: „Paşaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programaţi-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel naţional, va figura ca semnatar D.G. Paşapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul PAȘAPOARTE.

De asemenea, în luna martie, vor primi un SMS de notificare cetăţenii cărora le-a expirat paşaportul în ultimele 6 luni.

Sistemul informatic a fost pus la dispoziţie de integratorul proiectului Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass, Compania Naţională Imprimeria Naţională, în urma unei proceduri de achiziţie derulată prin SEAP.

Printre demersurile iniţiate de MAI şi MAE pentru simplificarea procedurilor de obţinere a paşaportului şi de reducere a aglomeraţiei de la structurile de paşapoarte, care se înregistrează mai ales vara, se numără interconectarea sistemelor informatice ale celor două ministere, măsuri pe linie legislativă (ex. proiectul de lege pentru creşterea valabilităţii paşapoartelor), de resurse umane (ex. încadrarea de personal din sursă externă pentru serviciile de paşapoarte) precum şi organizarea unei campanii de conştientizare a cetăţenilor cu privire la necesitatea de a-şi face paşaport din timp pentru a evita aglomeraţia din perioada concediilor. Sloganul campaniei este ”Anul are 12 luni, nu aştepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp.”

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea