Ziarul Unirea

România, scindată: doar 23 de județe reiau competițiile de Liga a 4-a! Jumătate au 4 echipe, minimul impus de FRF!!!

Decizia luată de Federația Română de Fotbal, aceea de a accepta la barajul de promovare în Liga a 3-a doar campioanele județene ce încheie competițiile organizate de AJF-uri până în 8 mai, cu minimum 7 meciuri disputate, a scindat “fotbalul mic” din țară.

Euforia acceptării testelor rapide și a reluării întrecerilor fotbalistice după o pauză îndelungată, de mai bine de un an, întrerupere cauzată de pandemia de coronavirus, s-a estompat rapid, s-a evaporat în fața dificultăților apărute la nivel organizatoric și financiar, timpul fiind extrem de scurt. Astfel, în acest moment numai 23 de județe au demarat activitatea în vederea desemnării campioanelor și implicit a reprezentantelor la barajul de promovare, iar restul de 19, printre care și Alba, au spus “pas”!

ELIT

Pe ultima sută de metri, Clujul a revenit asupra deciziei și va începe un campionat cu 4 de echipe, după ce inițial, a anunțat că nu demarează sezonul!

*Cheltuieli de peste 25.000 de lei pentru o lună!

Conform unor calcule estimative efectuate de reprezentantul unei echipe din Liga a 4-a Alba, participarea la un campionat organizat pe “repede înainte” ar fi însemnat o cheltuială cifrată la 25.000-30.000 de lei. O sumă însemnată pentru o grupare la acest nivel, pentru numai o lună de fotbal condensat, oricum complicat, cu jucători ce lucrează și se pregătesc în timpul liber! În consecință, echipele din județ au preferat să nu se complice și să aștepte toamna viitoare, pentru a începe activitatea în condiții mai firești, măcar din punct de vedere al programului. Însă acest lucru înseamnă o premieră negativă, aceea că Alba nu se va bate pentru promovare, pentru prima dată în ultimii 15 ani! Pe lângă AJF Alba, alte 17 județe au anunțat că nu vor organiza meciuri la nivelul celui de-al 4-lea eșalon. Este vorba despre Gorj, Iași, Neamț, Botoșani, Vrancea, Galați, Dâmbovița, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Harghita, Olt, Giurgiu, Tulcea, Brăila, Covasna, alături de AMF București (Cluj a revenit asupra deciziei).

*Jumătate din campionate, la minim!

Celelalte 24 de foruri fotbalistice au căutat diverse variante de disputare a campionatelor Ligii a 4-a, preponderente fiind cele cu 4 echipe înscrise (un play-off, cu o finală între primele două clasate), pentru a se bifa astfel condiția impusă de FRF (campioanele sunt obligate să dețină CIS). Astfel, un număr de 12 județe joacă în aceste condiții, lista cuprinzând competițiile din Maramureș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Bacău, Teleorman, Caraș-Severin, Constanța, Ilfov și Buzău (aici sunt 15 echipe, patru care au CIS joacă în play-off, iar restul în două serii de play-out).

Câte cinci echipe participă în Sibiu, Ialomița și Vaslui (10 etape, adică opt partide disputate). La Brașov, unul dintre cele două județe ce au început în toamnă, au fost 5 formații, una s-a retras între timp, iar acum se mai dispută două runde din retur, urmate de play-off. La Suceava sunt opt echipe, repartizate în două grupe, iar primele clasate dispute finala. La Arad, primul județ ce s-a întors în iarbă în 2021, într-un format diferit, cu 9 echipe, programul s-a modificat din mers, s-au introdus trei etape intermediare, pentru a se încheia la termenul stabilit de FRF. Și în județul rival, Timiș, sunt tot 9 combatante, cu două jocuri pe săptămână, doar turul (în fiecare rundă o formație va sta).

Argeșul este unul dintre cele două județe cu 10 echipe. Aici AJF a stabilit să facă două grupe, cu o semifinală între primele două clasate și o finală tur-retur. Hunedoara reprezintă o situație aparte. În județul vecin s-a jucat în toamnă în sistem normal, însă sub presiunea timpului, în lumina noilor cerințe, acum se disputa cele 11 partide restante din tur. Se renunță la retur, echipele vor fi repartizate în trei urne valorice, punctele se înjumătățesc și campioana va fi învingătoarea din Final Four (1-4).

Numeric, cel mai bine stau, cu 12 echipe înscrise, județele Mureș și Satu Mare. În aceste cazuri echipele au fost împărțite în două serii, iar după cele cinci etape (turul), în ritm alert, cu etape intermediare din trei în trei zile, primele două clasate vor susține, semifinalele și apoi finalele.

*CS Ocna Mureș și Industria Galda așteaptă adversarii din baraj

Conform FRF, o campioană județeană va trebui să dispute două etape pentru a promova, prima interjudețeană, pe teren neutru, în 12 mai, iar a doua împotriva unei echipe din Liga a 3-a (ce ocupă locurile retrogradabile), în 16 și 23 mai. O interpretare a regulamentului, bazată pe datele actuale, ar duce la următorul scenariu. Dintre cele 24 de campioane județene, dacă totul este în regulă cu CIS-ul, 18 vor fi stabilite, prin tragere la sorți, pentru a ajunge la etapa a doua de promovare, împotriva echipelor din Liga a 3-a, în 16 și 23 mai. Restul de șase se vor duela, pe teren neutru, pentru desemnarea celorlalte trei echipe calificate în faza secundă. Acest aspect le privește în mod direct pe conjudețenele CS Ocna Mureș și Industria Galda de Jos, codașele Seriei a 9-a din Liga a 3-a, ce vor juca o dublă pentru supraviețuire cu o echipă din Liga a 4-a (iarăși o premieră pentru fotbalul autohton, dueluri de promovare/ retrogradare între Liga a 4-a și Liga a 3-a). Asta chiar dacă la un moment dat se credea că echipele din Liga a 4-a vor juca prima dată între ele, iar cele rămase, jumătate dintre ele, vor întâlni divizionare terțe (în acest caz, câteva dintre cele 21 dintre cele situate pe locuri retrogradabile ar fi scăpat inclusiv de baraj și s-ar fi salvat încă de la finele lunii aprilie, când e ultima rundă)!

Dan HENEGAR

Te-ar putea interesa și:

Industria Galda de Jos – șanse minime de a primi finanțare de la consilierii locali în acest an | Divizionara terță, foarte aproape de abandonul competițional, după aproape 7 ani!

Se prefigurează o iarnă amară pentru Industria Galda de Jos! Conform unor informații neoficiale deocamdată, aleșii locali nu intenționează să… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

După un an 2020 în “alb” și “negru”, Daniel Nicula vrea să plece de la Gaz Metan Mediaș pentru a juca mai mult

Pentru Daniel Nicula, puștiul minune crescut la Așezământul Social “Sf. Ghelasie” din Stremț, anul 2020 a fost unul cu lumini… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO, LIVE-TEXT: SCM Zalău – CSO Cugir, în prima manșă a barajului pentru Liga a 2-a

CSO Cugir, campioana Seriei a 9-a din Liga a 3-a, jde la ora 18.00, sub Meseș, pe Stadionul “Municipal”, cu… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Ovidiu Pănăzan (powerlifting), pentru al șaselea an consecutiv desemnat cel mai bun antrenor din Alba la secțiunea sporturi neolimpice

Gala Sportului Județean 2020, una derulată doar în mediul online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, i-a adus… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro