Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro: Concluzia Comisiei Europene

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro: Concluzia Comisiei Europene

În urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, concluzia Comisiei Europene este că România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar.

Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.

Raportul CE semnalează, în special, că legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.

Comisia Europeană a anunţat miercuri Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, ceea ce va aduce numărul statelor membre din zona euro la douăzeci.

Potrivit concluziilor raportului, doar Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria şi Croaţia sunt cele două state membre care îndeplinesc criteriul cursului de schimb, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung, iar toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv.

Statele membre care adoptă moneda euro trebuie să fi atins un nivel înalt de convergenţă economică durabilă, care este examinat în raportul de convergenţă pe baza criteriilor de convergenţă. Aceste criterii (denumite şi „criteriile de la Maastricht”) sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din TFUE.

Durabilitatea este un aspect cheie în evaluarea criteriilor de la Maastricht, ceea ce înseamnă că progresele înregistrate în materie de convergenţă trebuie să fie bazate pe elemente structurale care le garantează durabilitatea şi nu pe factori temporari.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea