Rezultate remarcabile pentru voleiul blăjean în sezonul 2010-2011
La Blaj continuă tradiţia voleiului şcolar cu rezultate remarcabile şi copii foarte talentaţi. Voleibalistele şi voleibaliştii blăjeni au încheiat sezonul competiţional 2010-2011 cu succese remarcabile în turneele finale ale Campionatelor Naţionale. Municipiul Blaj a găzduit în decurs de 3 luni nu mai puţin de 7 competiţii de nivel interjudeţean, semifinal şi final la volei, categoriile de vârstă minivolei masculin, juniori masculin şi speranţe feminin. Cea mai bună performanţă a fost obţinută de elevele antrenate de Emil Ciufudean la categoria speranţe. În compania unor formaţii titrate din voleiul românesc precum Bega Timişoara şi CSS Baia Mare, CSS Blaj a obţinut medalia de bronz în Campionatul Naţional, clasându-se după CS SLEN 90 Cernavoda şi CS Dinamo Romprest. La o categorie de vârstă imediat superioară, juniorii de la CSS Blaj antrenaţi de Alexandru Man au obţinut locul al 6-lea la nivel naţional. Ultimul rezultat oarecum surprinzător a venit din partea echipei de minivolei masculin antrenată de Silvia Marcu, băieţii clasându-se tot pe locul 6 la nivel naţional după doar o jumătate de an de competiţii oficiale. Accederea în fazele finale ale competiţiilor în care s-au înscris toate echipele de la CSS Blaj confirmă tradiţia şcolii de volei din Mica Romă şi reprezintă un prim pas în accesarea unor competiţii de nivel mai înalt.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În competițiile juvenile fotbalistice, LPS Sebeș – victorie la Under 19, CSM Unirea Alba Iulia – remiză la Under 17 | Urmează derby „de Alba”, la Micești
În competițiile juvenile fotbalistice, LPS Sebeș – victorie la Under 19, CSM Unirea Alba Iulia – remiză la Under 17 | Urmează derby „de Alba”, la Micești, duminică, 19 noiembrie În etapa a 12-a (a treia din retur) a Seriei 8 din competițiile fotbalistice organizate de FRF, LPS Sebeș a realizat o victorie la Under […]
SuperLiga feminină, CSM Unirea Alba Iulia, eșec la limită la Timișoara, scor 1-2 (0-2) În etapa a 11-a din SuperLiga feminină, CSM Unirea Alba Iulia a pierdut în deplasare cu Politehnica Timișoara, scor 1-2 (0-2), gruparea bănățeană revenind pe treapta a treia a podiumului (la un punct distanță de poziția secundă, ocupată de FK Csikszereda […]
Volei Alba Blaj a învins „U” Cluj în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, meci disputat în „Alba Blaj” Arena, scor 3-0 (25-20, 25-20, 25-18) Campioana Volei Alba Blaj a trecut de ultima clasată, într-un mod facil, într-o partidă disputată în fața fanilor. Citește și: Campioana Volei Alba Blaj, victorie de serviciu cu […]