Rămâi conectat

Ştirea zilei

REZULTATE provizorii OFICIALE, de la BEC, la alegerile europarlamentare: PSD Alba poate cânta ”S-au scuturat toți trandafirii”. Ce procent RUȘINOS a obținut

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

După maneaua lui Guță și melodia populară de campanie cântată de copii pe care a ”dansat” în campania electorală, PSD Alba poate să schimbe liniștit registrul pe cântece de dor și jale, cum ar fi, de exemplu ”S-au scuturat toți trandafirii”, căci numai asta le rămâne de făcut social-democraților acum, când văd cu cât au fost prețuite de electorat măririle de pensii și salarii, creșterea economică și mult trâmbițata bunăstare cu care i-a umplut din cap până în picioare pe locuitorii județului.

Conform rezultatelor provizorii publicate de Biroul Electoral Central, după numărarea voturilor din 429 de secții de votare (97% din totalul secțiilor din județ), procentul la alegerile europarlamentare obținut de PSD Alba e atât de mic încât peste câteva zile ar fi de mirare să mai aibă același președinte și aceeași echipă de conducere. Social democrații din Alba au reușit să cucerească doar 17,22% din electorat, asta în timp ce PNL a obținut 46,76%, iar USD-PLUS era cât pe ce să dea peste ei (făcându-i însă ”afiș” în câteva locuri, cum ar fi spre exemplu Alba Iulia) – 15,64%.

Rezultatele provizorii de la BEC pentru celelalte partide sunt: Pro România – 4,58%; PMP – 4,26%, UDMR – 3,19%; ALDE – 2,80%; PRO DEMO – 0,6%.

Potrivit BEC, PNL s-a situat pe primul loc în preferințele electoratului, fiind votat de 70.009 alegători; PSD – 25.792; USR-PLUS – 23.437; Pro România – 6.869; PMP – 6.381, UDMR – 4.785; ALDE – 4.202; PRO DEMO – 913.

Și chiar când credeam că nu se poate mai rău, ce să vezi, USR-PLUS trece în viteză pe lângă (sau direct peste?) PSD în Alba Iulia, primul obținând un procent de 23,33% din opțiunile electoratului, față de 14,42% câți s-au îndurat să voteze pentru social-democrați, asta în timp ce PNL a câștigat 41,56% (procent calculat când încă mai erau doar câteva secții de numărat).

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, electoratul i-a contrazis pe PSD-iștii din Alba (care au considerat întrebările de la referendum ”fără sens”) și au votat și aici într-un număr covârșitor ”Da” – peste 81% din cei prezenți la urne.

Cam atât despre alegerile din Alba care, sper, i-au adus pe PSD-iști cu picioarele pe pământ, că prea pluteau peste râurile de lapte și miere pe care. spuneau ei, le-au făcut să curgă prin județ. Culmea, electoratul nu le-a văzut! GHINION!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea