Actualitate

REZIDENȚIAT 2023: Aproape 200 de locuri şi posturi, rămase neocupate în urma concursului! Criză de chirurgi și medici de familie

Ioana Oprean

Publicat

în

REZIDENȚIAT 2023: Aproape 200 de locuri şi posturi, rămase neocupate în urma concursului! Criză de chirurgi și medici de familie

Aproape 200 de locuri şi posturi au rămas neocupate în urma concursului de rezidenţiat din acest an, cele mai multe fiind în domeniile Chirurgie generală, Medicină de familie, Medicină de urgenţă, transmite News.ro.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, au rămas neocupate 194 de locuri şi 3 posturi.

Citește și: Spitalul din Aiud răspunde la acuzațiile din mediul online: „Unitatea noastră respectă toate protocoalele și procedurile medicale în vigoare”

În cazul locurilor neocupate, cele mai multe sunt în specializările Chirurgie generală – 41, Medicină de familie – 40, Medicină de Urgenţă – 20.

Pe centre universitare, cele mai multe locuri rămase neocupate sunt la Târgu Mureş – 66.

Cele 3 posturi rămase neocupate sunt la: Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe – UPU – SMURD, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc UPU – SMURD, Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş – Neonatologie.

Concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile Medicină, medicină dentară şi farmacie s-a desfăşurat în 19 noiembrie, în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

În acest an, la concurs s-au înscris 10.194 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie. Candidaţii au avut la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie

Examenul a avut o durată de 4 ore, constând într-un test-grilă cu 200 de întrebări.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate s- a făcut în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, în centrul universitar respectiv.

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a realizat demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre candidaţii înscrişi la rezidenţiat să poată alege un loc sau un post în specialitate. Astfel, punctajul minim de promovare la concursul de intrare în rezidenţiat a fost scăzut şi anul acesta de la 65% la 60% din punctajul maxim realizat.

”Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidenţiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului iniţial de 65%, este de 608 puncte”, a transmis Ministerul Sănătăţii, precizând că, în această variantă, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidaţi din cele 4.327 locuri disponibile.

”Având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi şi locuri la concursul de rezidenţiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgenţă, ATI etc, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori”, a precizat Ministerul Sănătăţii în 21 noiembrie.

Ministrul Alexandru Rafila a afirmat înacest context că ”pregătirea din timp a unui număr suficient de specialişti reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătăţii”.

”Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienţii din România să beneficieze de îngrijire din partea generaţiilor viitoare de specialişti!” a declarat ministrul Rafila.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2026 | Stagiul de cotizare după 1 aprilie 2001: Ce trebuie să faci dacă descoperi erori în evidențele pentru pensie

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2026 | Stagiul de cotizare după 1 aprilie 2001: Ce trebuie să faci dacă descoperi erori în evidențele pentru pensie Persoanele care au lucrat după data de 1 aprilie 2001 își au stagiul de cotizare și punctajul pentru pensie stabilite exclusiv pe baza informațiilor transmise de angajatori prin declarațiile prevăzute de lege, atrag atenția […]

Citește mai mult

Actualitate

Din toamnă, românii își vor putea face programări direct pe noua platformă CNAS și vor avea acces online la dosarul medical

Ioana Oprean

Publicat

în

Din toamnă, românii își vor putea face programări direct pe noua platformă CNAS și vor avea acces online la dosarul medical Din toamnă, pacienții din România vor avea acces la dosarul medical și își vor putea face programări online în cabinetele de specialitate care au contract cu casa de sănătate, prin noua platformă CNAS. La […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pentru românii care închiriază apartamente în regim hotelier: Fiecare structură de cazare trebuie să aibă propria prezentare online personalizată și propriile date de identificare

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru românii care închiriază apartamente în regim hotelier: Fiecare structură de cazare trebuie să aibă propria prezentare online personalizată și propriile date de identificare Apartamentele și camerele din România, oferite turiștilor în regim hotelier, intră într-o nouă etapă de reglementare. Proprietarii vor trebui să respecte cerințe mai clare privind identificarea unităților de cazare, […]

Citește mai mult