Sport

Reunire în incertitudine maximă pe „Cetate”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fosta prim-divizionară începe pregătirea în perspectiva returului tot în zodia incertitudinii, situaţie datorată crizei financiare. Pe penultimul loc în seria vestică („lanterna roşie” FC Silvania Şimleu a anunţat că abandonează întrecerea), gruparea albaiuliană sună întârziat goarna, precum echipele din ligile inferioare, în aceeaşi notă a disperării precum a încheiat anul precedent. După masivele plecări din efectiv, C. Cristea, Poverlovici, Dâlbea, Soporan, Sg. Costea, Fl. Sabou, I. Szabo (Sg. Buş a anunţat că nu doreşte să mai revină la Alba Iulia), 19 jucători (majoritatea juniori) sunt aşteptaţi astăzi, la ora 11.00, la primul antrenament, unul fără noutăţi majore.
l”Him” fără Bicheşi pe termen scurt
Invocând motive personale, fostul secund Adrian Bicheşi a anunţat că renunţă la funcţia de secund şi preferă să continue în cadrul Centrului de Copii şi juniori. În consecinţă, pe termen scurt, Adorian Himcinschi va asigura, la fel ca şi în vară, interimatul, până când va fi instalat un nou antrenor. „Deocamdată începem pregătirile şi ne dorim ca din mers, lucrurile să intre în normalitate”, a spus Himcinschi. „Problema financiară este primordială, totul depinde de modul cum vom face rost de bani, inclusiv problema antrenorului şi a jucătorilor care să întărească lotul. Săptămâna acesta este decisivă pentru Unirea”, a anunţat preşedintele executiv Nicolae Lupu. Surse apropiate „alb-negrilor” susţin că pe lista posibililor tehnicieni se regăsesc nume precum Ioan Tătăran, Dan Mănăilă, Viorel Tudorache sau Alin Artimon, negocierile fiind „îngheţate” până la clarificarea surselor de finanţare în primăvară, dar în acelaşi timp însă e posibil ca în zilele următoare să se producă mutarea.
lTransferul lui N. Stanciu – savarea!
În decembrie Călin Cristea a fost cedat pentru 70.000 euro la Pandurii Tg Jiu, transfer ce a adus ceva bani în contul secătuit al clubului. Din aceste fonduri la finele săptămânii anterioare o parte dintre jucători şi-au încasat ratele contractuale pentru luna noiembrie (scadente în 15 decembrie), iar restul efectivului urmează să primească restanţele până miercuri, 19 ianuarie (în acelaşi timp însă, mâine va fi analizat la comisiile din cadrul FRF memoriul depus de Selagea, ce a solicitat să devină liber).
l100.000 euro oferiţi pentru Nicuşor…
Pentru a supravieţui şefii albaiulieni intenţionează să-l vândă, aidoma „cazului” Călin Cristea, cât de repede posibil, chiar în această săptămână, pe mijocaşul Nicuşor Stanciu, internaţionalul Under 19. Pe adresa clubului a venit o ofertă de la o agenţie de impresariat care oferă suma de 100.000 euro pentru fotbalistul testat în vară de VfB Stuttgart, de asemenea club interesat să-l achiziţioneze în aceleaşi condiţii financiare, 100.000 euro, în vreme ce FC Unirea Alba Iulia îl cotează la o jumătate de milion de euro. „Eu aş vrea să plec, asta e sigur, dar totul depinde de discuţiile între cluburi. Nu ştiu sigur ce se va întâmpla”, a afirmat Nicuşor. „Mi-ar părea rău să-l cedăm pe Stanciu la un asemenea preţ, care nu este conform cu valoarea sa. Însă trebuie să mergem înainte, iar aceasta e singura soluţie viabilă”, a afirmat Lupu. „Nicuşor Stanciu nu pleacă pentru 100.000 euro, e o ofertă prea mică”, a replicat acţionarul Marian Sarmeş.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: CSM Unirea Alba Iulia – Poli 2 Timișoara în Liga 3 | „Alb-negrii” atacă fotoliul de lider și a patra victorie consecutivă

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – Poli 2 Timișoara în Liga 3 | „Alb-negrii” atacă fotoliul de lider și a patra victorie consecutivă în Seria 7 CSM Unirea Alba Iulia întâlnește Poli 2 Timișoara în Liga 3, formație pregătită de Alin Paleacu, fostul căpitan al Unirii în anul primei promovări în Divizia A, 2003. „Alb-negrii” atacă […]

Citește mai mult

Sport

SuperLiga AJF, etapa a 7-a: CSM Sebeș, a patra victorie consecutivă! Remiză la Aiud, în așteptarea derby-ului Industria Galda – Viitorul Sântimbru

Dan HENEGAR

Publicat

în

SuperLiga AJF, etapa a 7-a: CSM Sebeș, a patra victorie consecutivă, 1-0 la Ocna Mureș! Remiză la Aiud, în așteptarea derby-ului Industria Galda – Viitorul Sântimbru SuperLiga AJF, etapa a 7-a: derby-ul Industria Galda – Viitorul Santimbru, este la ora 16.00, iar momentan CSM Sebeș a urcat pe prima poziție! Citește și: Video: SuperLiga AJF, […]

Citește mai mult

Sport

Marcel Domșa, singurul fotbalist din Alba prezent la EMF Euro Business Cup 2026 | Echipierul Viitorului Sântimbru, MVP la competiția din Antalya

Dan HENEGAR

Publicat

în

Marcel Domșa, singurul fotbalist din Alba prezent la EMF Euro Business Cup 2026 | Echipierul Viitorulul Sântimbru, MVP la competiția din Antalya Fotbalistul legitimat la Viitorul Sântimbru, campioana ediției trecute în Superliga Alba, a primit trofeul pentru MVP-ul întâlnirii, în confruntarea cu B𝗖 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗶𝗻𝗱𝗰𝗼𝗻𝗯𝗮𝗻𝗸 𝗦𝗔, când a înscris două goluri. Marcel Domșa, atacantul din Teiuș, […]

Citește mai mult