Rămâi conectat

Ştirea zilei

Restricţiile din pandemie au contribuit în Alba la scăderea numărului de sarcini nedorite. Mai PUȚINE sarcini întrerupte la cerere

Ziarul Unirea

Publicat

în

În primul trimestru al acestui an, în județul Alba s-a înregistrat o scădere a natalității față de aceeași perioadă a anului 2020, conform datelor puse la dispoziție de Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică.

Vestea bună este că s-a înregistrat și o scădere semnificativă a numărului de întreruperi de sarcină la cerere. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2021, au fost luate în evidenţă 286 de gravide noi, cu 80 mai puține decât în primul trimestru al anului 2020, când numărul acestora a fost 366. La sfârșitul lunii martie 2021, în județ erau în evidență, în total, 1.404 gravide, cu 108 mai puține decât la 31 martie 2020. În privința întreruperilor de sarcină, datele statistice arată că acestea au fost semnificativ mai puține – 25 în primele trei luni ale acestui an, față de 97 în același  interval din 2020, dintre care 2 au fost făcute la cerere în acest an (față de 57 în 2020), iar 23 sunt considerate avort incomplet (față de 40, în 2020).

La nivel național, numărul gravidelor nou luate în evidență a fost puțin mai mare în primul trimestru din acest an – 26.802, față de 26.441 în 2020, iar numărul întreruperilor de sarcină efectuate a fost 7.657 față de 11.277 în 2020. (I.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea