Restaurantul din incinta Bazei de Agrement de pe dealul Mamut va fi concesionat pe 5 ani, prin licitație publică
*640 de euro pe lună – prețul de pornire pentru clădirea cu terasă și anexe în suprafață de 217 mp
Primăria va organiza o licitație publică pentru concesionarea, pe o perioadă de 5 ani, a restaurantului construit în zona de agrement de lângă Parcul Dendrologic din Alba Iulia. Aceasta va fi lansată după aprobarea prețului minim de pornire, respectiv 2.886 de lei pe lună (aproximativ 640 de euro), printr-un proiect de hotărâre aflat pe Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 26 martie a.c.
Restaurantul, denumit de administrația locală ”Pavilionul Central” face parte din Baza de agrement inaugurată în vara anului trecut, situată în apropierea Parcului Dendrologic ”Dr. Ioan Vlad”, care mai cuprinde locuri destinate desfășurării unor activități de picnic, un loc de joacă pentru copii și locuri de parcare.
Potrivit reprezentanților administrației locale, dacă respectiva sumă ar fi plătită lunar în următorii 10 ani, s-ar recupera investiția de 346.276 de lei reprezentând valoarea construcției (în suprafață de 217 mp) cu instalațiile și echipamentele aferente.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș. Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]