Rămâi conectat

Actualitate

Reorganizarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania – Câteva precizări necesare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Hotărârea Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei de Alba Iulia din 21 ianuarie a.c., prin care organul deliberativ arhiepiscopal a decis să propună Sfântului Sinod revenirea Arhiepiscopiei Alba Iuliei sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, a generat o serie de polemici şi luări de poziţie atât din partea unor persoane cu autoritate sau cu demnitate ierarhică recunoscute, cât şi din partea unora care, preluând maniera dezbaterilor din societatea vremurilor noastre, s-au erijat într-o specie de „lideri de opinie” sau „analişti” şi au coborât limbajul mult sub nivelul minimei decenţe necesare. Rezultatul acestor polemici, deocamdată, este unul singur: un enorm prejudiciu adus imaginii Bisericii. Or, Biserica nu este asta!
Câteva precizări sunt, din acest motiv, necesare:
1. Toţi sunt de acord că înfiinţarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, act prin care Arhiepiscopia Alba Iuliei a fost scoasă de sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, de care era legată istoric în modul cel mai strâns, s-a făcut într-un moment, nu tocmai fericit, din istoria contemporană a Bisericii noastre, moment marcat de lupte şi orgolii, demn doar de uitarea noastră.
2. Toţi sunt de acord că împărţirea administrativ-teritorială a Bisericii transilvănene, făcută atunci, este cel puţin nefrăţească, pentru a nu zice nedreaptă, în sensul că, Mitropolia Ardealului, superioară în ordinea canonică surorii mai mici de la Cluj, era de peste trei ori mai micuţă.
3. Toţi sunt de acord că revenirea Arhiepiscopiei Alba Iuliei sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului este un lucru drept şi firesc.
4. Cei care, într-un fel, au generat aceste polemici afirmă ei înşişi: „de mai multă vreme era dorinţa de a se echilibra cumva suprafaţa celor două mitropolii”, „trebuie să recunoaştem, ca oameni raţionali, că lucrurile stau cam aşa… s-a ajuns oarecum la un consens… în faţa realităţii trebuie să fii om obiectiv”, „s-a discutat o eventuală rearondare, s-a ajuns la concluzia că, fiind mai înspre Sibiu şi ca distanţă… în mod obiectiv… este realistă” (Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei) sau „reorganizarea pe latura de sud a Ardealului, da” (Radu Preda).
5. Ceea ce a „deranjat”, se spune frecvent, este aşa numita „grabă” atribuită (între altele în mod greşit) înaltpreasfinţitului Irineu. Ei bine, atunci când un lucru este corect şi obiectiv şi consens şi realist şi da… ş.a.m.d., dacă cineva s-ar grăbi să-l facă, cinste lui, ar fi prilej de laudă, nicidecum de critică, aşa ne învaţă o logică elementară.
6. Hotărârea Adunării Eparhiale nu a fost „impusă”, în nici un fel, de Înaltpreasfinţitul Irineu. Ne amintim că, atunci, când s-a înfiinţat Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, am simţit cu toţii o strângere de inimă şi un regret că s-a ajuns la o soluţie atât de dureroasă, acolo da, „luptă fratricidă”, iar până când Mitropolia de la Cluj a devenit efectivă odată cu întronizarea, de altfel a veneratului şi vrednicului de pomenire, mitropolitului Bartolomeu s-au ivit şi probleme de ordin canonic la Sfintele Liturghii. Hotărârea din 21 ianuarie s-a luat simplu şi firesc. Au fost 2 voturi împotrivă. Dar din câte? Din 24. Şi e bine că au fost şi alte păreri.
7. Cine contestă „vocaţia mitropolitană” a Clujului? Cine nu recunoaşte Clujului calitatea de metropolă culturală şi economică a Transilvaniei? Cine nu-i respectă şi nu-i admiră universităţile, bibliotecile, muzeele, monumentele istorice, teatrul, opera, clinicile, frumuseţea şi măreţia arhitectonică? MITROPOLIA, cea de la Feleac şi cea de azi! Cine le contestă? Cine nu se pleacă în faţa savanţilor, universitarilor şi intelectualilor Clujului? Sunt toate adevărate, dar în modul în care s-a pus problema, este o altă chestiune, care stă ascunsă, insidioasă şi ameninţătoare, hegemonia. Sibiul are şi el o istorie glorioasă, are valorile lui, a fost şi este şi azi o capitală, are pecetea şaguniană, etc. Şi Alba Iulia e la fel, metropolă istorică, Târgu Mureşul şi Braşovul, fiecare oraş are valorile lui.
8. Dacă Mitropolia de la Cluj are o altă problemă, între Oradea şi Alba Iulia trebuie făcută cea mai clară disjuncţie.
9. Înaltpresfinţitul Mitropolit Andrei iubeşte Alba Iulia, şi, şi Alba Iulia îl iubeşte, de ce să nu poată veni cu dragoste, cu bună înţelegere, cu îmbrăţişare frăţească în locul care l-a consacrat şi unde e o parte din viaţa sa? De ce să pângărească discordia lucrurile frumoase? Şi Înaltpresfinţitul Irineu iubeşte Clujul, şi, şi Clujul îl iubeşte. De ce să nu meargă cu drag la Cluj şi cu bucurie?
Astfel, credem noi, cei care am considerat necesare aceste precizări, că ar trebui să decurgă lucrurile, iar dacă Dumnezeu ne va lumina, suntem convinşi că o va face în direcţia aceasta a iubirii frăţeşti şi a slujirii cu dăruire.
(Un grup de preoţi şi credincioşi din Arhiepiscopia Alba Iulia)

Sinodul Mitropolitan din Cluj susţine că desprinderea eparhiei din Alba Iulia e justificată

    Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, întrunit ieri în şedinţă de lucru la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, susţine că intenţia eparhiei din Alba Iulia de a se desprinde de Mitropolia Clujului şi a se muta la Mitropolia Ardealului din Sibiu este justificată. Opţiunea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de a trece sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului ar crea posibilitatea consolidării unei structuri omogene geografic pentru Transilvania de sud, cu peste 2.000.000 de credincioşi, care ar fi complementară şi în echilibru cu cea a Mitropoliei Clujului, Crişanei şi Maramureşului, cu peste 1.800.000 de credincioşi. Sinodul Mitropolitan consideră propunerea Episcopiei Oradiei de a ieşi din jurisdicţia canonică a Mitropoliei Clujului nejustificată, atât demografic, cât şi geografic, ea nefiind limitrofă Mitropoliei Ardealului. O asemenea iniţiativă ar dezechilibra inutil raportul dintre cele două structuri mitropolitane din Transilvania. Ierarhii Mitropoliei Clujului consideră îndreptăţită orice discuţie privitoare la reechilibrarea teritorială a celor două mitropolii ardelene, însă în anumite condiţii. Dezbaterile trebuie să pornească de la principiul enunţat de Sfântul Sinod în noiembrie 2005, că aceste două structuri canonice sunt complementare, nu concurente. La întâlnirea de ieri nu au fost prezenţi Arhiepiscopul Alba Iuliei, Irineu, şi Episcopul Oradiei, Şofronie Drincec, titularii eparhiilor care şi-au manifestat dorinţa de a trece de sub jurisdicţia Mitropoliei Clujului, sub cea a Ardealului, cu sediul la Sibiu. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor Legea nr. 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea