Rămâi conectat

Actualitate

REINFECTAREA cu COVID-19 este rară. 80% din tinerii care au fost bolnavi și s-au vindecat nu mai iau boala, însă vârstnicii sunt mai afectați

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Persoanele de peste 65 de ani prezintă un risc mai ridicat de reinfectare cu COVID-19, având o protecţie de doar 47% împotriva infecţiei repetate comparativ cu 80% în cazul persoanelor mai tinere, potrivit unui studiu danez publicat miercuri în revista medicală The Lancet.

Concluziile formulate erau deja cunoscute în mare parte, dar este pentru prima dată când ele au fost confirmate de un studiu la scară largă, trecut prin etapa evaluării științifice.

Studiul a monitorizat rezultatele persoanelor testate în timpul primului şi celui de-al doilea val pandemic din Danemarca din 2020 şi, important de precizat, s-a bazat pe tulpina iniţială a virusului.

Mai mulți experți au observat că unele variante noi ale virusului, cum ar fi cea din Brazilia, au o capacitate mai mare de a ocoli sistemul imunitar și, prin urmare, de a reinfecta pacienții.

Infectarea și vindecarea au oferit vârstnicilor o protecție de 47%, iar tinerilor – 80%

Cercetătorii au monitorizat rata de reinfectare în rândul a patru milioane de persoane, în timpul celui de-al doilea val de COVID, din septembrie până pe 31 decembrie 2020, și au comparat-o cu rata de infectare din timpul primului val, dintre martie și mai.

Echipa de experți a observat că cei mai mulți oameni care au avut COVID par să fi căpătat protecție în fața unei noi infectări, care rămâne stabilă timp de mai bine de șase luni.

Dar nivelul de protecție căpătat în urma infectării depinde de la o vârstă la alta. Din cei 11.068 de oameni care au fost testați pozitiv în timpul primului val, doar 72, adică 1%, au fost testați pozitiv și în al doilea val epidemic.

Din totalul persoanelor de peste 65 de ani, 3,6% din cei bolnavi în timpul primului val s-au reinfectat însă în timpul celui de-al doilea.

Concret, persoanele vârstnice aveau în acel moment o protecție de doar 47% în fața unei reinfectări, în vreme ce tinerii aveau o protecție de 80%, a aflat studiul.

Concluzia nu este, de altfel, una neașteptată, ținând cont că sistemul imunitar al oamenilor slăbește odată cu vârsta.

Vaccinarea, singura soluție pe termen lung

„Ținând cont de miză, rezultatele acestui studiu arată cât de important este ca oamenii să adere la măsurile implementate, chiar dacă au avut deja COVID”, a scris coautorul studiului, doctorul Steen Ethelberg, de la Statens Serum Institut din Danemarca.

„Diferența (dintre grupele de vârstă) este frapantă”, a observat pentru CNN doctorul Amy Edwards, o specialistă în boli infecțioase de la University Hospitals din Cleveland, care nu a fost implicată în studiu.

„Cred că asta arată cât de important este să ne asigurăm că vom vaccina toți oamenii de peste 60 de ani, chiar dacă au avut COVID sau nu, pentru a-i proteja în fața unor viitoare infectări”, a spus ea.

Într-un comentariu care a însoțit studiul, imunologii Rosemary Boyton și Daniel Altmann, de la Imperial College London, au spus și ei că diferența dintre ratele de reinfectare este „relativ alarmantă”.

„O protecție de doar 80% în general, care scade la 47% în rândul oamenilor de peste 65 de ani, e o cifră mai îngrijorătoare decât cea relevată de alte studii”, au scris aceștia.

„Aceste date sunt o confirmare, dacă mai era necesară, că speranța de a obține o imunitate prin infectare ar putea să nu fie o variantă viabilă și că un program de vaccinare globală cu vaccinuri foarte eficiente este, de fapt, soluția de durată”, au spus ei.

sursa: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vremea se răcește brusc în România. Prognoza METEO pentru următoarele zile indică condiții de brumă în unele zone din Transilvania

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vremea se răcește brusc în România. Prognoza METEO pentru următoarele zile indică condiții de brumă în unele zone din Transilvania Meteorologul ANM Mihai Huştiu a explicat că vremea a intrat într-un proces accentuat de răcire, iar începând de luni vom avea temperaturi și mai scăzute. Până la mijlocul săptămânii viitoare vom avea parte de ploi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea