Record! Patronii Google s-au îmbogățit într-o singură zi cu 8 miliarde de dolari după ce acțiuniile companiei au crescut cu 16 la sută
Compania Google a depășit vineri un record deținut până acum de către marele său rival Apple, câștigând mai mult de 65 miliarde de dolari capitalizare de piață într-o singură ședință la bursă, creștere nemaîntâlnită până acum pentru o companie din SUA, potrivit bursorama.com
Acțiunea gigantului de internet s-au închis la un nivel record de 699.92 dolari, o creștere de 16,26% față de ziua precedentă, majorare amplificată de anunțul făcut de noul Chief Financial Officer, Ruth Porat, privind intenția companiei de a controla mai strict cheltuielile, precum și datorită rezultatelor financiare foarte bune ale subsidiarei YouTube videoclipuri online.
Cofondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, s-au îmbogățit astfel cu nu mai pițin de 4 miliarde de dolari americani fiecare, într-o singură zi, grație sistemului bursier în care este listată compania.
Potrivit analiștilor de la Howard Silverblatt, S & P Dow Jones Indices, Google a „realizat cu ușurință un record”, capitalizând compania cu 65.100.000.000 de dolari într-o zi, ajungând astfel la un capital pentru întregul grup de 468.300.000.000 de dolari.
Pentru comparație, câștigul Google este mai mare decât valoarea totală de stoc estimată a producătorului de mașini Ford (circa 58 miliarde dolari), sau a grupului IT Hewlett Packard (de circa 55 miliarde de euro).
Recordul anterior a fost deținut până în prezent de compania computer Apple cu 46 miliarde dolari câștigate într-o ședință în aprilie 2012.
BT
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]
FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion
Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]