Reacție alergică, după administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech. O asistentă, în șoc anafilactic
La scurt timp după primirea vaccinului Pfizer/BioNTech, o asistentă de la Bartlett Regional Hospital din statul american Alaska a dezvoltat, marți seara, o reacţie alergică severă și a fost spitalizată peste noapte.
Femeia de vârstă mijlocie nu avea un istoric de alergii şi nu mai intrase vreodată în şoc anafilactic, reacţie alergică ce poate fi fatală, au explicat oficialii sanitari, miercuri seară, informează News.ro.
Reprezentanţii Bartlett Regional Hospital au spus că toţi cei 96 de angajaţi care au primit vaccinul marţi au fost puşi sub observaţie timp de 30 de minute după injecţie.
Femeia a început să se simtă rău după 10 minute de când primise vaccinul şi a luat un antihistaminic.
Simptomele au progresat spre ritm cardiac crescut şi respiraţie greoaie şi ea a fost plasată în departamentul de urgenţe al spitalului.
„A prezentat o erupţie roşie pe faţă şi trunchi”, a spus dr. Lindy Jones, medicul care a tratat-o. „Am fost îngrijorată legat de o reacţie anafilactică”. Astfel, Jones i-a administrat injecţia de urgenţă cu epinefrină.
Simptomele s-au diminuat pentru scurt timp, apoi au reapărut. I-a fost adminitrată epinefrină intravenos şi a fost mutată la unitatea de terapie intensivă (ICU), unde a rămas peste noapte. Jones a adăugat că femeia nu a necesitat resursele secţiei, dar pentru că este vorba despre un spital mic, „dacă ne facem griji legat de un pacient, îl plasăm la ICU”.
Miercuri dimineaţă, femeii nu i-au mai fost administrate medicamente şi era aşteptat să fie externată miercuri seară.
Pfizer a transmis într-un comunicat că lucrează împreună cu autorităţile sanitare locale pentru a analiza reacţia femeii din Alaska şi că va monitoriza atent „toate raportările legat de reacţii alergice grave de după vaccinare” şi că va actualiza explicaţiile din prospect dacă este necesar.
Dr. Jay Butler, şeful grupului de răspuns la Covid-19 din cadrul Centrului de control şi prevenţie a bolilor, a spus: „Faptul că medicii au putut să identifice reacţia şi să o trateze corespunzător demonstrează că sistemul de monitorizare a siguranţei vaccinului este puternic şi robust pentru a gestiona răspunsul la pandemie”.
Butler a mai precizat că acest caz înregistrat după vaccinarea anti-Covid este singurul raportat în SUA până acum.
În Marea britanie, doi lucrători sanitari au prezentat reacţii alergice similare după ce au primit săptămâna trecută vaccinul Pfizer.
Food and Drug Administration, care a aprobat săptămâna trecută utilizarea de urgenţă a vaccinului în SUA, a avertizat de la început că persoanele cu istoric de alergii ar trebui să discute cu medicii legat de vaccin.
Reacţiile alergice la vaccinuri sau medicamente sunt rare, dar apar. Orice centru medical calificat să administreze vaccinuri este echipat cu epinefrină, în cazul apariţiei unei reacţii alergice severe.
În ciuda reacţiei şi a internării ulterioare, oficialii spitalului din Alaska au spus că asistenta „a fost entuziasmată că a primit vaccinul”.
Butler, pe de altă parte, a spus că femeia ar trebui să nu mai primească şi a doua doză.
Sursă: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica