Rămâi conectat

Politică Administrație

Rareș Buglea va contensta în justiție amenda CNCD pentru declarațiile privind sterilizarea femeilor rome

Bogdan Presecan

Publicat

în

Consilierul local Rareș Buglea a declarat pentru ziarul “Unirea” că va contesta în justiție decizia de astăzi a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de amendare contravențională cu 8.000 de lei, pentru postarea făcută în luna februarie pe contul său de facebook, prin care susținea sterilizarea femeilor rome.

În acest sens, PNL Alba Iulia a remis presei un comunicat prin care salută decizia Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba de  neîncepere a urmării penale împotriva lui Buglea și, totodată, își reafirmă susținerea pentru colegul lor, în demersul acestuia de a ataca în instanță amenda CNCD.

Textul integral al comunicatului semnat de Biroul de Presă al PNL Alba Iulia:

 “În ceea ce privește postarea pe pagina personală de Facebook, făcută de către colegul nostru Rareș Buglea, în februarie 2013, privind așa-numita „sterilizare a femeii rrome”, Biroul Politic Local al PNL Alba Iulia salută decizia Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba luată în privința colegului nostru, decizie prin care care s-a dispus «neînceperea urmării penale împotriva reclamatului întrucât nu se întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni».

Biroul Politic Local al PNL Alba Iulia a luat, de asemenea, act de decizia de miercuri, 23 octombrie a.c., a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), decizie prin care colegul nostru Rareș Buglea primește o amenda contravenționala în valoare de 8000 lei. BPL PNL Alba Iulia consideră că Rareș Buglea are tot dreptul să atace în instanță decizia CNCD întrucât postarea făcută pe pagina personală de Facebook nu a fost făcută de către colegul nostru în calitate de consilier local, așa cum eronat se specifică în decizia Consiliului Director al CNCD, ci din postura de persoană privată. În acest caz nu i se poate imputa lui Rareș Buglea o opinie emisă în calitate de persoană privată pe o pagină personală de pe un site de socializare. Mai mult, scoaterea de sub urmărire penală a colegului nostru confirmă acest fapt.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea