Rămâi conectat

Actualitate

Rabla Clasic şi Rabla Plus 2021: Noi condiții pentru înscrierea în program

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, vineri seara că persoanele fizice pot merge, începând de luni, 26 aprilie 2021, ora 10:00, la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus.

De asemenea, persoanele juridice pot transmite dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea accesării celor două programe.

Suma alocată în cadrul sesiunii de finanţare din 2021 pentru Programul Rabla Clasic este de 440 milioane lalei, iar în cadrul Programului Rabla Plus, bugetul alocat este de 400 milioane lei.

Listele cu producătorii care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei www.afm.ro, la secţiunile programelor.

Potrivit sursei citate, în ediţia de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări. În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, iar valoarea ecobonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării autoturismelor cât mai puţin poluante, în funcţie de tehnologia folosită, au fost, de asemenea, majorate.

Astfel, ecobonusul este în valoare de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2_/km NEDC în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în COC, sau echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 1.500 lei în cazul în care în COC este înscrisă şi cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, pentru autovehiculul nou exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 105 g CO_2/km NEDC în regim de funcţionare mixt, sau echipat cu motorizare GPL/GNC;?? ecobonus în valoare de 1.500 lei în cazul în care în COC este înscrisă doar cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 124 g CO_2/km WLTP în regim de funcţionare mixt; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

„Ecobonusurile se pot cumula în cazul în care maşina nouă îndeplineşte ambele condiţii, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 lei din preţul total al autovehiculului nou”, precizează AFM în comunicat.

De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat se acordă o primă de casare de 5.500 lei.

Potrivit sursei citate, valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 150 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.

„O altă modificare vizează posibilitatea ca primele de casare să fie transferate între toate tipurile de persoane fizice sau juridice. Această schimbare va permite accesarea programului şi de către cei care nu au o maşină veche de casat. De asemenea, a fost introdusă interdicţia de înstrăinare a autovehiculelor nou-achiziţionate în cadrul programului, precum şi obligativitatea restituirii finanţării în cazul nerespectării acestei interdicţii”, menţionează instituţia în comunicatul transmis AGERPRES.

În cadrul Programului Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, s-a decis majorarea cuantumului finanţării pentru motociclete electrice la 5.500 lei, iar cine doreşte să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predă o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 lei. Valoarea cumulată a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depăşi 50% din valoarea de achiziţie a motocicletei electrice.

Potrivit AFM, valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus a fost extinsă la 240 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea