Politică Administrație

Publicitate electorală| Fii îndrăzneț! Fă bine! Țintește departe!

Andreea Ștefan

Publicat

în

Mă numesc SIMONA CAZAN și sunt candidatul Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru funcția de primar al comunei Vințu de Jos. Am 40 de ani, sunt căsătorită și am un copil. M-am născut și trăiesc în Vințu de Jos.

De profesie sunt contabil iar, în prezent, sunt administratorul unei afaceri de familie. Multă lume mă întreabă de ce candidez pentru funcția de primar al comunei Vințu de Jos… Voi răspunde, pornind de la slogan.

Țintește departe!

Fiica mea, Carolina, învață la școala din Vințu de Jos și este încântată de colegii ei și de doamna învățătoare.

Eu, am pornit în viață de pe băncile acestei școli și cred cu tărie că școala din Vințu de Jos merită să se dezvolte în continuare, în așa fel încât, atât copiii și cadrele didactice, cât și părinții, să se bucure de rezultatele unui act educațional de calitate și de condiții la standarde europene (normale):

-săli de clasă corespunzătoare fiecărei activități didactice, spațioase, utilate;

-grupuri sanitare în interiorul clădirii;

– siguranță și protecție în școală și în curtea școlii.

În acest sens, considerăm absolut necesară și existența unei grădinițe, cu program prelungit, pentru care vom întreprinde toate demersurile necesare.

Împreună cu cadrele didactice, vom sprijini și încuraja activități de voluntariat, sportive și artistice, de cunoaștere și respectarea mediului, a istoriei și a tradițiilor locale. Toate acestea pot să devină realitate, fiindcă ne dorim ca tinerii și copiii din această comună să învețe și să trăiască cu plăcere aici, să se întoarcă în comuna natală, dornici să dezvolte comunitatea căreia i-au aparținut.

 Îmi doresc o comună frumoasă, curată, cu străzi amenajate și flori, parcuri de joacă pentru copii, cu centru cultural, cu cinematograf. Cu o piață a satului renăscută, unde  producătorii locali să își poată valorifica produsele.

Am lângă mine oameni care împart aceleași idealuri și valori și cred că, împreună cu ei și cu concetățenii mei, vom reuși.

 Fii îndrăzneț!

Un îndemn care pornește de la felul meu de a fi și experiența mea de viață. Am îndrăznit să plec de acasă la 20 de ani, pentru a vedea, a cunoaște și a trăi, prin propriile mele puteri, într-o țară străină, Italia.

 Am reușit să lucrez și să mă bucur de aprecierea comunității italiene în care am trăit, timp de 15 ani. Consider că maturitatea, cunoștințele și experiența acestor ani mi-au dat curajul de a deschide o afacere aici și de a îndrăzni să candidez pentru funcția de primar, pentru a schimba în bine comuna natală.

Fă bine!

Valorile familiei mele gravitează în jurul acestui sfat pe care ni-l dădea bunica mea; de fapt, a fost modelul ei de a fi, de a trăi.

Am înțeles că o familie se clădește pe fapte bune, iar comunitatea este o familie mai mare, care, cu siguranță se poate construi pe aceleași principii.

Cred în Dumnezeu, în educație, în puterea oamenilor de a depăși obstacolele și de a  construi o viață prosperă și  fericită împreună.

Am încredere că alături de echipa mea: Filimon Sorin Petru, inginer zootehnist; Fleaca Delia Carmen, profesor de matematică; Blaga Adriana Cosmina, inginer de mediu; Glodean Florina Maria, economist; Lasc Nicodim Florin, șofer; Suciu Simion Florin, inginer constructor; Rădos-Vlad Anca, profesor; Fleaca Florin Vasile, șofer; Filimon Camelia Maria, economist și având sprijinul competent al domnului Clement Negruț, secretar de stat în cancelaria prim-ministrului, președinte al PMP Alba și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, vom realiza obiectivele propuse în program:

  1. Îmbunătățirea serviciilor din subordinea aparatului de specialitate al primarului (eficientizarea și promptitudinea colaborării dintre  cetățean-funcționarul din primărie-primar).
  2. Echipă specializată în absorbția fondurilor europene, prin valorificarea șansei finanțării de la Uniunea Europeană a oricărui program și proiect viabil pentru comună.
  3. Grădiniță cu program prelungit în centrul comunei și asigurarea protecției copiilor, prin delimitarea parcului de curtea grădiniței.
  4. Crearea serviciilor de voluntariat pentru școlari (sportive și artistice), cu sprjinul tinerilor din comună, dornici să activeze ca voluntari.
  5. Înfrumusețarea comunei Vințu de Jos – amenajarea străzilor principale cu trotuare, rigole și rondouri cu flori; crearea parcurilor de joacă pentru copii.
  6. Regularizarea cursului Văii Vințului, construirea unor podețe, precum și îmbunătățirea calității drumului pe această vale.
  7. Sprijinirea tinerilor în dezvoltarea unor activități independente.
  8. Extinderea rețelelor de gaz, apă, canal, energie electrică; asfaltarea străzilor unde sunt case nou construite.
  9. Renașterea pieței satului, odată pe săptămână, cu produse locale.
  10. Puncte de colectare și reciclare a deșeurilor (vegetale, carton-hârtie, pet-uri, echipamente electronice și electrocasnice).
  11. Utilarea căminului cultural, din centrul comunei, cu un cinematograf mobil.
  12. Fiecărui consilier local îi va fi repartizată o zonă a comunei, pentru care  se va interesa în permanență de nevoile și problemele cetățenilor și le va aduce la cunoștința primarului și a Consiliului Local pentru rezolvarea lor.

         VOTAȚI ECHIPA PARTIDULUI MIȘCAREA POPULARĂ!  VOTAȚI MĂRUL !

Comandat de Partidul Mișcarea Populară Alba, Publicat de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic de identificare mandatar financiar 21200020.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult