Ştirea zilei
PSD-istul Nicolae Mihăilesc, numit director interimar la Fabrica de Arme Cugir, după ce liberalul Graţian Suciu şi-a depus mandatul
Directorul general de la SC Fabrica de Arme Cugir SA, liberalul Graţian Suciu, a solicitat consiliului de administraţie (CA) al societăţii format din: Dan Viorel Dobra – preşedinte (Bucureşti), Ioan Paşca (Orăştie) – membru şi Cornel Păştină (Cugir) – membru, încetarea calităţii în respectiva funcţie de conducere începând cu data de 30 iunie 2017.
Potrivit surselor, social-democraţii din Cugir l-au propus pentru fotoliul de director general al amintitei societăţi pe dr. ing. Nicolae Mihăilesc (PSD), actualmente manager general adjunct la Fabrica de Arme Cugir. Acesta va prelua ca interimar funcţia de director general până când propunerea înaintată de consiliul de administraţie al fabricii va fi aprobată de CA al Companiei Naţionale ROMARM SA Bucureşti. (C.P.)

Ştirea zilei
29 iunie 2022, COVID-19 în Alba. 11 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
29 iunie 2022, COVID-19 în Alba. 11 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, miercuri, 29 iunie 2022, s-au înregistrat 11 noi infectări cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de marți, 28 iunie 2022, COVID-19 în Alba. Patru noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 53999 de persoane confirmate, 52639 persoane vindecate, 1.290 decese.
Marți, în județul Alba au fost prelucrate în total 143 teste, 25 PCR, 118 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 473284 mai exact, 359230 de teste PCR și 113054 de teste rapide.
Localitățile din care provin cazurile:
AIUD – 1
ALBA IULIA – 6
CUGIR – 1
SEBES – 1
Cazuri de reinfectare:
ALBA IULIA – 2
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri active |
HOPÂRTA | 1153 | 0.87 | 1 |
BISTRA | 4484 | 0.67 | 3 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76824 | 0.56 | 43 |
CRICĂU | 1962 | 0.51 | 1 |
MUNICIPIUL BLAJ | 20607 | 0.44 | 9 |
ŞONA | 4367 | 0.23 | 1 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13787 | 0.22 | 3 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32854 | 0.15 | 5 |
IGHIU | 7104 | 0.14 | 1 |
ORAŞ TEIUŞ | 7126 | 0.14 | 1 |
MUNICIPIUL AIUD | 25101 | 0.04 | 1 |
ORAŞ CUGIR | 25319 | 0.04 | 1 |
ALBAC | 1935 | 0 | 0 |
ALMAŞU MARE | 1192 | 0 | 0 |
ARIEŞENI | 1531 | 0 | 0 |
AVRAM IANCU | 1409 | 0 | 0 |
BERGHIN | 1883 | 0 | 0 |
BLANDIANA | 884 | 0 | 0 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2259 | 0 | 0 |
BUCIUM | 1379 | 0 | 0 |
CÂLNIC | 1932 | 0 | 0 |
CENADE | 1046 | 0 | 0 |
CERGĂU | 1623 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 229 | 0 | 0 |
CETATEA DE BALTĂ | 3064 | 0 | 0 |
CIUGUD | 3305 | 0 | 0 |
CIURULEASA | 1117 | 0 | 0 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2141 | 0 | 0 |
CUT | 1263 | 0 | 0 |
DAIA ROMÂNĂ | 3122 | 0 | 0 |
DOŞTAT | 1011 | 0 | 0 |
FĂRĂU | 1472 | 0 | 0 |
GALDA DE JOS | 4403 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2144 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1462 | 0 | 0 |
HOREA | 1905 | 0 | 0 |
ÎNTREGALDE | 552 | 0 | 0 |
JIDVEI | 5302 | 0 | 0 |
LIVEZILE | 1147 | 0 | 0 |
LOPADEA NOUĂ | 2488 | 0 | 0 |
LUNCA MUREŞULUI | 2524 | 0 | 0 |
LUPŞA | 2829 | 0 | 0 |
METEŞ | 2727 | 0 | 0 |
MIHALŢ | 3220 | 0 | 0 |
MIRĂSLĂU | 1954 | 0 | 0 |
MOGOŞ | 741 | 0 | 0 |
NOŞLAC | 1814 | 0 | 0 |
OCOLIŞ | 498 | 0 | 0 |
OHABA | 581 | 0 | 0 |
ORAŞ ABRUD | 5144 | 0 | 0 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3732 | 0 | 0 |
ORAŞ CÂMPENI | 7120 | 0 | 0 |
ORAŞ ZLATNA | 7766 | 0 | 0 |
PIANU | 3570 | 0 | 0 |
POIANA VADULUI | 1037 | 0 | 0 |
PONOR | 573 | 0 | 0 |
POŞAGA | 886 | 0 | 0 |
RĂDEŞTI | 1265 | 0 | 0 |
RÂMEŢ | 490 | 0 | 0 |
RIMETEA | 982 | 0 | 0 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1576 | 0 | 0 |
ROŞIA MONTANĂ | 2686 | 0 | 0 |
SĂLCIUA | 1370 | 0 | 0 |
SĂLIŞTEA | 2333 | 0 | 0 |
SÂNCEL | 2582 | 0 | 0 |
SÂNTIMBRU | 3030 | 0 | 0 |
SĂSCIORI | 6471 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1482 | 0 | 0 |
ŞIBOT | 2328 | 0 | 0 |
SOHODOL | 1653 | 0 | 0 |
ŞPRING | 2543 | 0 | 0 |
STREMŢ | 2419 | 0 | 0 |
ŞUGAG | 2847 | 0 | 0 |
UNIREA | 4832 | 0 | 0 |
VADU MOŢILOR | 1265 | 0 | 0 |
VALEA LUNGĂ | 3117 | 0 | 0 |
VIDRA | 1502 | 0 | 0 |
VINŢU DE JOS | 5511 | 0 | 0 |
Ştirea zilei
Polonez pe motocicletă, „întâmpinat” în Alba cu un ACCIDENT pe DN 67C: A fost lovit de o mașină și a fost dus la spital
Polonez pe motocicletă, „întâmpinat” în Alba cu un ACCIDENT pe DN 67C: A fost lovit de o mașină și a fost dus la spital
La data de 28 iunie 2022, în jurul orei 19,30, pe Drumul National 67C, la kilometrul 105 + 400 de metri, un bărbat de 54 de ani, din comuna Gârbova, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu o motocicletă care era condusă de un cetățean polonez, în vârstă de 46 de ani.
În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ştirea zilei
Cod GALBEN de caniculă în județul Alba: S-au amplasat corturi de prim-ajutor pe străzi. Unde se pot găsi
Cod GALBEN de caniculă în județul Alba: S-au amplasat corturi de prim-ajutor pe străzi. Unde se pot găsi
În contextul temperaturilor în creștere din aceste zile, meteorologii prognozând în perioada următoare caniculă în aproape toată țara, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba transmite o serie de recomandări pentru populație:
*Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00;
*În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
*Consumați, în fiecare zi, cât mai multe fructe şi legume proaspete deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
*Evitați consumul de alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) care deshidratează organismul sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
*Dacă este absolut necesar să vă expuneți la soare între orele amiezii trebuie să folosiți o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
*Evitați activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc), la orele de vârf;
*Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
*Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
*Păstraţi contactul permanent cu rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.
Pentru a veni în ajutorul celor care nu pot amâna deplasările pe timpul zilei, Crucea Roșie Alba a amenajat puncte de prim-ajutor: 2 în Alba Iulia(Centru și Cetate) și 1 în Aiud. Personalul medical și voluntarii Crucii Roșii sunt pregătiți să ofere prim-ajutor și consultanță persoanelor afectate de căldura extermă. Acestea pot beneficia de servicii precum: măsurarea tensiunii, a saturației de oxigen, a pulsului, hidratare.
DSP Alba roagă populația județului să fie precaută și să ia toate măsurile necesare pentru evitarea efectelor caniculei asupra sănătății!
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Curier Județeanacum 7 ore
2 iulie| ”Ziua Rozelor” 2022, la Aiud și Ciumbrud. Concert 3 Sud Est, ateliere și artificii. PROGRAM
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Câți bani vor primi profesorii și elevii din Alba Iulia pentru performanțele școlare: Aprobarea granturilor, pe masa consilierilor locali
-
Sportacum 10 ore
FOTO: Nicolae Stanciu, tată pentru a doua oară! Aflat în China, “tricolorul” s-a bucurat de o nouă fetiță, Zoe Carolina
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Florin Cîțu a DEMISIONAT de la șefia Senatului: Cine va fi interimar
-
Sportacum 9 ore
În faza regională a Cupei României, ediția 2022/2023 | CSU Alba Iulia – CS Gheorgheni (Harghita), în 9 iulie
-
Actualitateacum 13 ore
Factură RECORD pentru o femeie din Sighetul Marmației: Are de plată peste 70.000 de lei pentru serviciile de telefonie mobilă
-
Actualitateacum 10 ore
FOTO| MASACRU pe Drumul European 85: Sunt trei morți și șase răniți. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
-
Sportacum 14 ore
La Buzău, pe Stadionul “Metalul”, turneul final Under 17 | GT Sport Alba Iulia – ACSM Codlea, azi, ora 12.00, în a doua semifinală
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Amenajarea și împrejmuirea curții Căminului Cultural din Straja: Licitația de peste UN MILION de lei, lansată în SEAP
-
Ştirea zileiacum 9 ore
Cod GALBEN de caniculă în județul Alba: S-au amplasat corturi de prim-ajutor pe străzi. Unde se pot găsi
-
Politică Administrațieacum 12 ore
Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR: „România nu e săracă! România e sărăcită prin incompetența actualei coaliții”