Rămâi conectat

Curier Județean

Protestul Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prin toată activitatea noastră ca societate cultural-patriotică, am militat pentru respectarea şi apărarea legilor României, pentru apărarea suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi proprietăţilor fundamentale ale omului în lumina şi spiritul legislaţiei europene, în vigoare. Ne străduim de aproape 20 de ani să cultivăm şi să răspândim în rândul românilor, ca societate a moţilor şi a simpatizanţilor acestora, ideologia promovată de înaintaşii noştri al căror model l-a constituit personalitatea ilustrului Avram Iancu. Cu mijloacele modeste ale societăţii noastre naţionale am fost şi vom fi mereu alături de toţi cei care au puterea să decidă îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor.
Acesta era şi ultimul dor al Crăişorului Iancu „de a-şi vedea naţiunea sa fericită”, căci vorbele şoptite de Horea şi Iancu noi le auzim şi azi peste Detunatele Apusenilor, călătorind în timp, din generaţie în generaţie, vorbe clare, aspre, singuratice, în slava lor.
În 15 martie 2011, am aflat cu stupoare de la televizor că „Avram Iancu a fost spânzurat” la Miercurea Ciuc, în piaţa publică.
Nimeni nu va putea şterge memoria Crăişorului Avram Iancu, iubit de moţi şi respectat de toţi românii, ba chiar şi de unii unguri care au citit în el dorul de dreptate şi libertate pentru toate popoarele asuprite. Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” din România, cu sediul în Cluj Napoca, având filiale în mările oraşe ale ţării şi în majoritatea localităţilor din Munţii Apuseni, protestează cu vehemenţă împotriva acţiunilor criminale ale extremiştilor maghiari din Transilvania care au avut loc în ziua de 15 martie 2011, când individul Csibi Barna, unul dintre liderii grupării extremiste „Garda Secuiască” şi funcţionar public în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, a organizat un spectacol în care o păpuşă din paie, cu chipul lui Avram Iancu, a fost, „judecată” şi „condamnată la moarte”, prin „spânzurare”, de către un „tribunal”, sub acuzaţiile de crimă şi genocid împotriva umanităţii. (Click Aici pentru detalii şi sursa): http://www.antena3.ro/romania/papusa-ce-il-reprezinta-pe-avram-iancu-spanzurata-la-miercurea-ciuc-120663.html
Prin acest act reprobabil, de o mişelie nemaipomenită, iredentismul maghiar a atins punctul culminant al acţiunilor sale duşmănoase la adresa românilor, pe care le promovează cu asiduitate din 1990 şi până în prezent. După ce le-au ridicat statui, în Ardeal, unor criminali de război unguri (vezi cazul Wass Albert), după ce au reamplasat la Arad Monumentul celor 13 Generali vinovaţi de genocide contra românilor la 1848-1849, după ce au depus coroane de doliu cu ocazia Zilei Naţionale a României, au ajuns să pună în spânzurătoare pe eroul nostru naţional, un Sfânt al neamului românesc, Avram Iancu. Aceste acţiuni provocatoare şi vădit duşmănoase la adresa noastră, a românilor, în propria noastră ţară, trebuie să primească o replică pe măsură. Ne adresăm instituţiilor naţionale de specialitate ale României să se autosesizeze în legătură cu acest fapt amintit şi să facă demersurile necesare pentru pedepsirea severă a celor vinovaţi. Reamintim Preşedintelui României şi Primului Ministru al Guvernului Român că poporul român aşteaptă explicaţii directe de la Domniile lor, în legătură cu astfel de manifestări iredentiste maghiare.
Îi rugăm, pe aceştia, să ne dea o explicaţie şi în legătură cu intonarea imnului statului ungar înaintea imnului României cu ocazia Congresului UDMR ce a avut loc recent la Oradea.
Îi rugăm pe toţi românii cu dragoste de neam şi ţară să fie alături de noi şi în continuare, şi să ne întâlnim în gândul cel bun la Vidra şi Câmpeni, la Detunate ori pe Muntele Găina, la Abrud, Zlatna şi la Ţebea, peste tot unde moţii îşi dau întâlnire cu istoria.
Conducerea Societăţii Cultural Patriotice „AVRAM IANCU” din România
Preşedinte,
prof. Victor BERCEA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Spitalul Municipal Aiud a obținut acreditarea ANMCS – nivel 3. „A fost un proces complex, început în perioada în care am condus instituția”, a transmis fosta manageră

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Spitalul Municipal Aiud a obținut acreditarea ANMCS – nivel 3 Spitalul Municipal Aiud a obținut acreditarea ANMCS – nivel 3, a transmis fosta manageră a instituției, Anamaria Barbu, printr-o postare pe rețelele sociale. Această acreditare marchează finalizarea unui proces de evaluare complex și certifică faptul că spitalul respectă standardele impuse de Autoritatea Națională de Management […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Action va avea un magazin la Alba Mall: Prețuri mici pentru produse de uz zilnic. CÂND se deschide oficial

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Action va avea un magazin la Alba Mall: Prețuri mici pentru produse de uz zilnic. CÂND se deschide oficial La Alba Mall va fi inaugurat în ianuarie un nou magazin Action, parte din primele deschideri ale rețelei în România. Magazinul va avea o suprafață de aproximativ 1.000 – 1.200 de metri pătrați și va oferi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Motorul economiei în Alba este nemțesc: TOP 10 exportatori și importatori din județ, în anul 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorul economiei în Alba este nemțesc: TOP 10 exportatori și importatori din județ, în anul 2024 În Topul Național al Firmelor, județul Alba este prezent cu 177 de companii, clasate pe locurile 1- 10, având o cifră de afaceri de peste 5,2 miliarde Euro și cu un număr de 21.836 salariați. În Alba, motorul economiei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea